13 dec. 2008

NOU!!! CURSURI de FORMATOR-CONSILIER

finanţate integral prin proiectul ,, Dezvoltarea sistemului naţional de management şi asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar”, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

Eşti preocupat de dezvoltarea sistemului naţional de management şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar?

Înscrie-te la CURSURILE de FORMATOR-CONSILIER şi sprijină şcolile în implementarea sistemelor de calitate.

ARACIP va crea un Corp naţional de formatori-consilieri în domeniul calităţii, format din aproximativ 500 de persoane (10 - 15 pe judeţ).
Crearea unui corp naţional de formatori-consilieri în domeniul calităţii va asigura sprijinirea unităţilor şcolare pentru un management al calităţii adecvat, prin formarea la nivel judeţean a membrilor Comisiei de Evaluare şi Asigurare a Calităţii, a directorilor de unităţi şcolare şi a inspectorilor şi, în final, a întregului personal din unităţile şcolare – pe de o parte şi prin consilierea ISJ, a autorităţilor judeţene şi locale şi a unităţilor şcolare pe probleme specifice (proceduri şi regulamente, documentaţie, proiecte şi programe în domeniul asigurării calităţii etc.) pe de altă parte.
În activitatea de formare şi consiliere, se va avea în vedere sprijinirea unităţilor şcolare, pentru:
- elaborarea documentaţiei pentru evaluarea externă;
- organizarea activităţii CEAC;
- elaborarea procedurilor;
- implementarea procedurilor;
- implementarea programelor de autoevaluare şi de îmbunătăţire a calităţii, dar şi alte elemente specifice managementului, asigurării şi evaluării calităţii.

Formatorii consilieri vor fi formaţi şi certificaţi de către ARACIP.
Ulterior, aceştia vor derula la nivel local activităţile de formare şi/sau consiliere menţionate anterior şi vor fi remuneraţi de către beneficiari (inspectorat şcolar judeţean, casa corpului didactic, unitate de învăţământ etc).

CRITERIILE DE SELECŢIE A FORMATORILOR-CONSILIERI
Orice persoană interesată, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii, poate participa la selecţia pentru a fi pregătit ca formator-consilier al ARACIP:
a. să fie cadru didactic;
b. sa posede abilităţi de comunicare interpersonală;
c. să posede cunoştinţe, peste nivelul mediu, de operare PC (procesare de date, calcul tabelar, Internet);
d. să aibă disponibilitate de deplasare în interiorul judeţului.

Se consideră avantaje pentru candidaţi:
e. experienţa şi activitatea ca formator;
f. cunoştinţele şi/sau experienţa în managementul şi asigurarea calităţii în educaţie (respectiv, să fie membru al CEAC, director de unitate de învăţământ, inspector şcolar, expert în evaluare şi acreditare, colaborator extern ARACIP etc.);
g. expertiza în evaluarea instituţională, de programe sau de proiecte.

PROCEDURA ŞI CALENDARUL PENTRU SELECŢIA FORMATORILOR-CONSILIERI
• 10 decembrie 2008 - 15 ianuarie 2009
- primirea cererii, a CV-ului şi a portofoliului prin care se demonstrează îndeplinirea de către candidat a criteriilor.
(pentru trimiterile prin poştă,15 ianuarie 2009, este limită!)

• 25 ianuarie 2009
- selecţia candidaţilor;

• 28 ianuarie 2009
- publicarea listelor preliminare (admişi, respinşi);

• 29-30 ianuarie 2009
- organizarea interviului;

• 31 ianuarie 2009
- publicarea listelor finale ale candidaţilor admişi;

• 1 februarie 2009
-publicarea calendarului şi a locaţiei cursurilor.

DOSARUL DE ÎNSCRIERE PENTRU SELECŢIA FORMATORILOR-CONSILIERI, VA CONŢINE URMĂTOARELE DOCUMENTE:

a. Cerere tip;
b. Curriculum vitae;
c. Scrisoare de motivaţie;
d. Acte de studii academice (copii simple);
e. Portofoliu personal - care să cuprindă dovezi referitoare la îndeplinirea criteriilor de selecţie.

Cererea, CV-ul şi portofoliul pot fi trimise prin poştă sau pot fi depuse personal la sediul ARACIP (acestea nu vor conţine documente originale, ci doar copii simple).
Persoană de contact: VIRGINIA BLAGA, email: virginiablaga@yahoo.com, tel 0743787733
Sursa: ARACIP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu