19 dec. 2008

Nereguli in acordarea salariilor de merit din scoli



Sindicatul Liber din Invatamant (SLI) Maramures trage un semnal de alarma cu privire la neregulile descoperite in acordarea slariilor de merit din scolile maramuresene.


“Stim ca sunt probleme la nivelul unor unitati scolare, in sensul in care nu a fost respectata metodologia de acordare a acestor salarii, fapt pentru care SLI Maramures a inaintat o adresa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures, in care am cerut ca pe langa lista nominala din unitatile scolare, care trebuie inaintata ISJ, sa fie solicitat si procesul verbal al consiliului de administratie in care s-au aprobat lista beneficiarilor. Sunt semnale ca in unele scoli se acorda salariile de merit ca masuri compensatorii, reglari de conturi si facilitati, schimbandu-se radical scara valorii la nivelul unitatilor scolare. Mai grav este ca in unele scoli nu se face nici macar o evaluare a calitatii ci doar o supunere la vot, ceea ce contravine metodologiei”, a declarat presedintele SLI Maramures, Liviu Marian Pop.


Sindicalistii spun ca, in prima sedinta de comisie paritara de anul viitor, dar nu mai tarziu de 15 ianuarie, vor analiza situatia acestor salarii de merit, deoarece din 19 ianuarie se va intra intr-o alta perioada delicata, acordarea gradatiilor de merit.


“Acolo unde se vor constata nereguli vor fi luate cel putin doua masuri: necordarea salariilor de merit pentru toti angajatii din unitatea respectiva si sanctionarea celui vinovat pentru nerespectarea metodologiei”, a adaugat Liviu Marian Pop.


Salariile de merit se acorda prin ordin de ministru si sunt in cuantum de 15% din salariu si se acorda pentru 15% dintre angajatii unei unitati de invatamant. Metodologia spune ca aceste salarii de merit se aloca la nivelul unitatilor scolare, unde se rezolva si contestatiile.


Tania Purcaru

Sursa: citynews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu