10 nov. 2008

Sute de mii de profesori au fost astăzi în grevă de avertisment

În mii de şcoli din România, astăzi, timp de două ore nu s-au făcut cursuri. De asemenea, dascălii au pichetat timp de câteva ore Palatul Parlamentului.

Sindicaliştii afliaţi la FSLI, FEN, Alma Mater şi Spiru Haret au pichetat Palatul Parlamentului şi de la ora 12 până la ora 14 au fost în grevă de avertisment.
Pentru pichetul din faţa Palatului Parlamentului, dascălii s-au pregătit cu veste, baloane şi pancarte.
Federaţia "Spiru Haret" a mai decis că va intra în grevă generală pe 18 noiembrie alături de celelalte sindicate şi că va sesiza Curtea de Conturi pentru a verifica execuţia bugetară în educaţie, în anul 2008. Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" va participa la acţiunile comune de protest sub deviza "Numai împreună vom învinge!".
''S-a intocmit o diligenţă pentru darea în judecată a Guvernului, deci noi nu dorim greve, nu dorim mitinguri, nu dorim să stresăm elevii'', a precizat Aurel Cornea, preşedinte FSLI.
Mâine, sindicaliştii se vor întâlni din nou cu membrii guvernului ca să discute despre problemele salariale.
Aproape 9.000 de cadre didactice din Argeş s-au aflat în grevă de avertisment
Aproximativ 9.000 de cadre didactice din Argeş, dintr-un total de aproximativ 11.000, s-au aflat în grevă de avertisment, luni, între orele 12.00 şi 14.00.
8.500 de cadre didactice, fac parte din FSLI, iar restul de 400 din FEN. Pe parcursul celor două ore nu s-au înregistrat incidente. Chiar dacă liderii sindicali ale celor două federaţii susţin că au participat la protest cu 9.000 de oameni, au fost destui profesori care au preferat să ţină cursurile decît să rămînă în urmă cu materia. Cei care au spart greva vor fi plătiţi pentru ziua de luni.
Adrian Voica, liderul FSLI-Argeş, s-a declarat nemulţumit de dascălii care nu au intrat în grevă de avertisment pentru că au spart rîndurile protestatarilor chiar dacă în final toţi vor beneficia de mărirea salarială. "Dascălii nu au intrat în grevă vor profita de această mărire şi în plus îşi vor primi şi banii pentru ziua respectivă. Nu este corect. Vom continua protestele, iar pe 18 noiembrie suntem decişi să intrăm în grevă generală pe teremen nelimitat, pentru că guvernul ne-a sfidat", a declarat liderul FSLI Argeş, Adrian Voica.
Calendarul grevelor profesorilor:10 noiembrie - Cadrele didactice de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, de la "Alma Mater" şi de la Federaţia Educaţiei Naţionale vor intra în grevă de avertisment.18 noiembrie - Cadrele didactice din cele patru federaţii sindicale intră în grevă generală.
Guvernul semnează, mâine, acordul privind noua lege a salarizării la stat
În privinţa legii de uniformizare a salariilor bugetare, Guvernul a ajuns totuşi la o înţelegere cu sindicaliştii. Săptămâna aceasta va fi semnat un acord în acest sens. Vor avea de câştigat, în primul rând, bugetarii cu lefuri mici. Pentru aceştia sunt prevăzute creşteri salariale mult mai consistente, astfel încât diferenţa dintre venitul minim şi cel maxim să fie mult redusă.
Toţi actorii implicaţi în aceste negocieri au fost de acord că bugetarii cel mai prost plătiţi trebuie să fie primii pe lista majorărilor salariale. Astfel, angajaţii remuneraţi cu lefuri cuprinse între 600 şi 1000 de lei vor beneficia de un plus de 20 - 25 de procente la salariu. Nu s-a căzut, însă, de acord asupra datei când va fi aplicată majorarea. Sindicatele vor de la 1 noiembrie, dar Guvernul spune că nu poate mai devreme de 1 ianuarie 2009.
Legea prevede diferenţierea salariilor, în funcţie de domeniul de activitate şi de complexitatea muncii. Astfel, vor fi create noi ierarhii a salariilor de bază. Creşterile salariale prevăzute de lege vor fi eşalonate, până 2013. Ministrul Muncii a declarat că vrea să facă ordine şi în listele de sporuri şi bonusuri, astfel încât acestea să fie limitate la maxim 30 - 40 la sută din salariu. De prevederile noii legi vor beneficia aproximativ un milion de angajaţi.
Sursa: Realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu