1 nov. 2008

Sindicatele din invatamant au stabilit calendarul grevelor

Sindicatele din educaţie au stabilit calendarul protestelor, astfel că pe 3 şi 10 noiembrie vor fi greve de avertisment, iar pe 18 noiembrie - grevă generală, din cauza măsurilor luate de guvern împotriva punerii în aplicare imediată a legii de majorare a salariilor din învăţământ, anunta NewsIn.

Pe 3 noiembrie, vor face grevă de avertisment, timp de două ore, sindicaliştii din Federaţia "Spiru Haret", care au anunţat că nu vor renunţa la proteste, în ciuda apelului lansat de şeful statului, Traian Băsescu, privind amânarea protestelor până în decembrie.

Pe 10 noiembrie, au programată grevă de avertisment Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater". Aceasta din urmă a decis în cursul dimineţii de vineri să se solidarizeze cu celelalte federaţii, în condiţiile în care "Alma Mater" reprezintă cadrele didactice din îmvăţământul universitar, iar joi anunţaseră proteste doar sindicaliştii din preuniversitar.

Dacă nu va trece la aplicarea imediată a legii privind majorarea salariilor, cadrele didactice vor intra în grevă generală, pe 18 noiembrie.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, joi, un apel la liderii sindicali să amâne până în decembrie mişcările de protest, atrăgându-le atenţia că momentul ales nu este unul bun, dat fiind că pe 30 noiembrie sunt programate alegerile parlamentare. "Fac un apel la centralele sindicale pe care sunt gata să-l dublez cu discuţii, care să le garanteze sindicatelor că următorul guvern va fi disponibil să discute pe tema reformelor contra bani ", a spus Băsescu.

Legea privind majorarea salariilor cadrelor didactice, aprobată de parlament şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu, a fost publicată, marţi, 28 octombrie, în Monitorul Oficial. În aceeaşi zi, guvernul a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, amânarea creşterii salariilor profesorilor până la 1 aprilie, în aşteptarea unei legi a salarizării bugetarilor.


Sursa: ROL.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu