18 nov. 2008

Elevii din Vima Mica se incalzesc la radiatoare

Doua scoli, una in reparatii generale cu lucrarile sistate, cealalta in curs de finalizare, insa fara sitem de incalzire centrala. Aceasta este situatia celor doua scoli din comuna Vima Mica, acolo unde elevii si dascalii se incalzesc la radioatoare.

“Autoritatile locale si inspectoratul ne-au promis, inca din vara ca scoala din Vima Mica va fi complet reabilitata pana va incepe anul scolar. Lucrarile au fost insa mult intarziate, iar in acest moment se tencuieste inca si lipsesc geamurile termopan care ne-au fost promise. In aceste conditii prescolarii si elevii din clasa simultana I-IV au fost mutati intr-o cladire ce apartine primariei, acolo unde exista incalzire. Pe ceilalti elevi, respectiv clasele V-VIII, i-am mutat in scoala din Vima Mare, acolo unde am sperat sa finalizam lucrarile de reabilitare. Din nefericire banii nu au ajuns, si din suma totala ce trebuia sa o dam constructorului, respectiv 110.000 lei, au fost achitati doar 50.000 lei, iar muncitorii s-au oprit din lucru. Mai trebuie instalat sistemul de incalzire, dar pana atunci ne descurcam cu ce putem”, a declarat pentru citynews.ro directorul institutiei, Mariana Roman.

In fiecare din cele patru clase au fost instalate cate doua radiatoare si unul in sala profesorala. “Pana ieri au fost suficiente, insa odata cu venirea frigului nu mai fac fata. Astazi am trimis o adresa catre inspectorat in care solicitam sa ne mai trimita inca patru-cinci radiatoare, dar si sa ne aprobe suspendarea cursurilor de maine si poimaine. Vineri este cerc profesoral si orele sunt deja sistate, dar pana vin radiatoarele trebuie sa trimitem copiii acasa pentru ca e foarte frig. Vor face ore doar cei din clasele a VII-a si a VIII-a, deoarece pentru ei urmeaza tezele cu subiect unic. Restul vor merge acasa si vom incerca sa recuperam cele doua zile in doua sambete”, a mai precizat Mariana Roman.

Autoritatile din Vima Mica dezbat astazi, in consiliu local, proiectul de finantare a sistemului de incalzire de la scoala din Vima Mare, care ar putea rezolva, cel putin partial, problema elevilor din aceasta comuna. “Daca vom primi cei 30.000 de lei de care avem nevoie pentru a porni caldura ne vom descurca in aceasta iarna, chiar daca lucrarile de la scoala din Vima Mica nu vor fi finalizate. Vom continua sa tinem elevii in scoala din Vima Mare, acolo unde vor avea incalzire”, a declarat directoarea institutiei.

In Scoala din Vima Mica invata 90 de elevi, din care 67 in ciclul gimnazial, 12 in clasa simultana I-IV si 11 la gradinita.

Tania Purcaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu