8 oct. 2008

Scamatoria temporară

Luni, premierul Călin Anton Popescu Tăriceanu declara că nu-i saltimbanc, să vândă iluzii. Ieri, acelaşi premier a recurs la o mişcare de scamator, doar-doar s-or potoli cei peste 10.000 de sindicalişti din Piaţa Parlamentului dornici de salarii decente. A aruncat fiarei sindicale, spre devorare, un ministru. Nu discutăm despre motivele demiterii. În mandatul ministrului Adomniţei erau suficiente motive pentru o astfel de decizie, până şi simplul fapt că Adomniţei nu a reuşit să schimbe Şcoala românească. De la Adomniţei însă a pornit tăvălugul revendicărilor salariale, care riscă să arunce în aer orice populism de campanie electorală. În loc să spună, decent, că situaţia a scăpat de sub control la Parlament, că propriii săi colegi şi subalterni de partid, luaţi de valul electoral, au ridicat mânuţele, precum copiii de grădiniţă, înghesuindu-se să stea cât mai bine în faţa reflectoarelor când votează ei pomana electorală de majorare a salariilor dascălilor cu 50%, premierul a luat o decizie de imagine: schimbarea ministrului pe motiv că nu s-a opus acestui vot.
Nu asta este însă adevărata problemă.
Adevărata problemă este că, după ce s-a bătut un an de zile în piept cu cărămida creşterii economice fără precedent ce s-a abătut asupra României, cu marile realizări economice ale guvernului său, astăzi, premierul e pus în faţa adevărului şi trebuie să recunoască că bugetul nu poate suporta nici măcar susţinerea unor majorări salariale minime, darmite alte parascovenii electorale.
Trebuie să ne amintim că, în urmă cu mai puţin de o lună, Tăriceanu s-a zbârlit când a auzit că ar trebui să acorde profesorilor o majorare de 9% de la 1 octombrie, punând reacţia de retragere pe încurcarea datei de aplicare a prevederilor legii. Cum ar putea acum să accepte să dea profesorilor 50% mai mult?
Schimbarea ministrului Educaţiei nu va rezolva problema de fond. Şi Adomniţei, şi Anton sunt prea mici pentru situaţia explozivă în care guvernul s-a băgat.
Profesorii ştiu că li s-a votat o lege pe care Guvernul nu vrea s-o aplice. Pe care Guvernul a atacat-o la Curtea Constituţională. Profesorii ştiu prea bine că bani pentru majorarea lor există în chiar bugetul Educaţiei şi ştiu că nu va mai rămâne în acest buget nici un leu pentru Şcoală. Am auzit dascăli, altminteri excepţionali educatori, spunând că nu le pasă nici de şcoli noi, nici de manuale, nici de burse, fiindcă s-au săturat ei de propria lor mizerie. Unei asemenea radicalizări a nemulţumirii profesorilor îşi imaginează Tăriceanu că-i poate opune schimbarea unui ministru care, oricum, nu îi mai interesează?!
Domnul Anton Anton, altminteri un bonom, un cozeur, un tip extrem de slobod la gură, nu-l va convinge pe profesorul care ştie cum trăieşte şi care vede cum îl desfide Guvernul. Tăvălugul nemulţumirii va fi prea puternic ca să poată fi stăvilit de noul ministru, fiindcă nu de bancuri şi şarade are nevoie sistemul de învăţământ, ci de o atitudine fermă a clasei politice. De un Guvern cu coloană vertebrală.
Sigur, nu este exclus nimic în viitorul apropiat, mai ales în condiţiile în care Curtea Constituţională nu va fi favorabilă legii sau preşedintele Băsescu nu o va promulga. Mă tem că nici liderii de sindicat nu vor mai putea ţine lucrurile sub control, când cineva – şi cine altul decât premierul va trebui s-o facă – va spune dascălilor că nu primesc nimic.
Astăzi, însă, fumigena cu demiterea ministrului nu şi-a atins scopul calculelor matematice cu bugetul în faţă. Sindicatele din Educaţie, alături de toate celelalte confederaţii, nu şi-au încetat solicitările şi nici nu şi-au exprimat cine ştie ce entuziasm cu privire la noua figură guvernamentală introdusă în cărţi.

melania.vergu@gandul.info
Sursa: gandul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu