Aici sînt banii pentru salariile profesorilor! Sub firma lui Tăriceanu

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Oct 2008


Săptămîna trecută, aşa cum v-am anunţat, Academia Caţavencu a depus plîngere penală împotriva parlamentarilor care au votat populist mărirea salariilor cadrelor didactice. Îi acuzăm de săubminarea economiei naţionale şi îi dăm în judecată pentru această faptă. Parlamentul e vinovat că a impus o majorare care răneşte de moarte bugetul naţional (buget naţional votat tot de Parlament). Acum, să trecem de partea cealaltă a baricadei războiului salariilor. L-aţi văzut cu toţii pe Tăriceanu, ba văi­că­rindu-se ca un eunuc, ba urlînd ca un titan, că n-are bani pentru majorările votate de parlamentari. Dacă ar fi fost sincer, Tăriceanu ar fi trebuit să se ia singur la palme în timpul declaraţiilor sale înflăcărate. Pentru că, veţi vedea mai jos, este el însuşi complice la sărăcirea Ministerului Educaţiei.


Cel mai mare tun imobiliar din România a izbit fix în Ministerul Educaţiei, în anul 2000. Ministerul avea în patrimoniu un teren domeniu public al statului, de 226 de hectare, în nordul Capitalei, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44. Terenul era dat în folosinţa Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMVB) şi era, în fapt, mai mult decît un teren, fiindcă pe el funcţiona o fermă-model în care-şi făceau practica studenţii agronomişti. Pe 25 aprilie 2000, USAMVB face o manevră dibace şi-şi intabulează pe numele ei acest teren domeniu public al statului. USAMVB se asociază apoi cu o societate privată, oferind ca aport la capitalul social tocmai hectarele din nordul Capitalei.
Societatea privată în care a intrat terenul Ministerului Educaţiei se numeşte Băneasa Investments şi-l are ca patron pe Puiu Popoviciu, ginerele lui Ion Dincă (cel care, la Re­vo­luţie, spăla străzile de sînge, ca să nu se mai vadă crimele comise în numele lui Ceauşescu). În contract se spunea că asocierea s-a produs pentru „desfăşurarea şi dezvol­tarea unor activităţi de producţie şi comerciale aferente patrimoniului USAMVB“. Deci activităţi ­agricole. Iată partea comică a şmenului:1. Poante agricoleLa doi ani de la asociere, obiectul de activitate s-a schimbat din „Cultură vegetală cod 011 în Activităţi imobiliare, cod 701“ şi s-a schimbat şi activitatea principală, „din Pomicultura şi cultura plantelor fructifere în Dezvoltare (promovare) imobiliară“. Peste alţi doi ani, 324 de hectare de teren au fost scoase din circuitul agricol. Ca să-l poată scoate din circuitul agricol, s-a făcut un raport de expertiză. Care e de mai mare rîsul. Experţii evaluatori au făcut tot posibilul să arate că terenul nu e bun deloc pentru agricultură. În raport se spune că, în zona acestui teren (deci în Bucureşti), „temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie) din an e de 22 de grade Celsius“. Vă daţi seama, în luna în care tempera­turile se învîrt în jurul a 35 de grade, de cazi pe stradă, termometrul experţilor evaluatori a căzut lat pe la 22 de grade! Apoi, zic experţii că, „în zonă, cantitatea de precipitaţii căzute în timpul anului este considerată submijlocie“. Deşert, frate! Dar şi că „zona este supusă unei poluări cu substanţe purtate în aer, în special de hidrocarburi provenite de la mijloacele auto cu circulaţie foarte intensă“ şi că, aşadar, fiind poluare, e mai bine să se renunţe la livada de pomi fructiferi. Adică tocmai la ce mai ţinea poluarea în frîu în zonă. În concluzie, e prea frig vara, prea secetă, prea mare poluarea ca să se facă agricultură, să crească pomi în nordul Capitalei. Experţii evaluatori au considerat terenul de o calitate scăzută pentru agricultură şi au stabilit că preţul lui nu sare de 11 euro pe metru. Adică de vreo 30 de ori mai mic decît era în realitate. În loc de agricultură, pe terenul ăsta ieftin şi deşertificat s-au plantat cele mai mari ma­gazine din România, cunoscute sub numele generic de „complexul Băneasa“. 2. Poante juridiceCum spuneam, terenul era domeniu public al statului. Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, cunoştea situaţia terenului, din moment ce cu mînuţa lui semna o notă pe care o transmitea în 1998 Tribunalului Bucureşti, în procesul intentat de niste angajaţi ai universităţii care locuiau cu chirie în nişte imobile din incinta fermei şi care doreau să le cumpere; nota, deci: „Potrivit Decretului Regal nr. 2.746, de la 31 iulie 1929 (Legea pentru înfiinţarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice), Academiile de Înalte Studii Agronomice au primit în administrare construcţii şi terenuri pe care nu au voie să le înstrăineze nici în total şi nici în parte pentru orice destinaţie ar fi“. Iar rectorul USAMVB de la acea dată, Nicolai Pomohaci, spunea la tribunal acelaşi lucru: „Noi am susţinut în faţa instanţelor de judecată că terenurile existente nu ne aparţin ca proprietate, susţinînd permanent că sînt proprietatea statului, res­pectiv aparţinînd domeniului public“. Deci atît la nivel de rectorat, cît şi la nivel de minister se ştia că terenul e domeniu public. Să trecem la un nivel mai sus. Terenul era menţionat ca domeniu public al statului şi în Hotă­rîrea de Guvern 517 şi apoi în Hotărîrea de Guvern 776 din 1999. Apoi, la un an de la aşa-zisa trecere în proprietatea universităţii, terenul de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44 e amintit tot ca domeniu pu­blic al sta­tului şi într-o lege, Legea 290 din 2002. În 2004, la modi­ficarea HG 517/1999, este iar trecut drept do­meniu pu­blic, proprietate a statului. Deci avem o hotă­rîre dată de Guvern la patru ani şi o lege dată de Parlament la un an de cînd s-a tras tunul imobiliar, în care terenul e considerat în continuare domeniu public al statului. Cum de nu ştiau nici Guvernul, nici Parlamentul de schimbarea survenită, anume că imensul teren din nordul Bucureş­tiului a intrat între timp în capitalul social al unei companii private? Instituţiile fundamentale ale ţării erau, sărăcuţele, atît de năuce pentru că, după cum citiseră ele în Constituţie şi în legile de bază, precum Legea 213/1998, în cazul de faţă trecerea din domeniul public al statului în cel privat se putea face numai printr-o hotărîre de Guvern specială. Am transmis Guvernului României întrebarea dacă pentru acest teren s-a emis HG specială de schimbare a statutului. De la Direcţia Generală Juridică a Cancelariei Prim-Ministrului ni s-a răspuns că, în teme­iul legii, „bunurile din domeniul public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, nu pot fi înstrăinate“. Juriştii guvernamentali ne-au dat dreptate voalat, evitînd să răspundă direct că nici Guvernul Năs­tase, nici Guvernul Tăriceanu nu au emis un astfel de act normativ şi că, deci, terenul e în continuare domeniu public al statului. Apropo de Tăriceanu.Premierul Tăriceanu îşi face afacerile pe terenul Ministerului Educaţiei, întrucît firma sa de importat automobile, Automotive Trading Services SRL, are punctul principal de lucru fix pe terenul de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44. Adică pe terenul care de drept era domeniu public al statului, aflat în administrarea Ministerului Educaţiei, dar cedat ilegal firmei Băneasa Investments. Cînd au apărut în presă aceste date, Tăriceanu a negat că e implicat în afacerea Automotive-Băneasa Investments. Ulterior, au ieşit la iveală dovezi clare din Monitorul Oficial, care arătau că premierul minte, că doar cu mîna lui a semnat contractul prin care Automotive Trading Services SRL îşi înfiinţează sediul pe terenul primit de la Băneasa Investments. De ce a minţit premierul? Ca să ascundă cumva tunul de peste trei miliarde de euro dat Ministerului Educaţiei de firma Băneasa Investments?Premierul are deci Automotive serioase să nu vadă ilegalitatea, deşi presa a semnalat-o (Academia Caţavencu a demontat-o în amănunţime în urmă cu şase luni), deşi Direcţia Generală Juridică a Guvernului i-ar fi putut da cu legile şi Constituţia în cap. Surse din Parchetul Gene­ral ne-au declarat că afacerea Băneasa Investments este cel mai flagrant caz de încălcare a legilor fundamentale de după ’89. Guvernul şi Parlamentul ar fi putut de mult să sesizeze ilegalitatea. Iar cei care se fac vinovaţi de ea ar putea să fie rapid condamnaţi, întrucît principiul că au acţionat cu bună-credinţă şi au fost doar neştiutori în ale legii nu funcţionează. În cazul furtului unui teren domeniu public al statului nu se poate invoca buna-credinţă. DNA-ul, care lucrează de mai bine de un an la acest caz, ar trebui să ne spună cît de groasă este vinovăţia, că timp să o măsoare a avut destul.Cît a pierdut Ministerul Educaţiei cu ajutorul premierului afaceristPe terenul statului, administrat de Ministerul Edu­caţiei, de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44, s-a construit cel mai mare complex comercial şi rezidenţial din România. Terenul valorează peste trei miliarde de euro. Dacă ar fi fost concesionat de stat şi banii ar fi intrat la Ministerul Educaţiei, ar fi adus învăţămîntului românesc peste 40 de milioane de euro anual. Deci s-ar fi putut mări salariile cadrelor didactice nu cu 50%, ci cu 500%. Îl rugăm pe premier să nu se mai dea disperat că nu are soluţii de mărit salariile profesorilor. Soluţia de mărire stă în propriile lui afaceri. Să treacă la stat, cum e normal, terenul atribuit ilegal societăţii Băneasa Investments, să-şi închidă şi el Automotivele personale şi imediat bugetul Ministerului Educaţiei va fi plin de bani.