Şcoli fără autorizaţii, directori care ridică neputincioşi din umeri, inspectori sanitari nemulţumiţi şi primari care se disculpă - aşa stau lucrurile în unităţile de învăţământ maramureşene cu mai puţin de o lună înainte de începerea anului şcolar. Prea puţine unităţi de învăţământ au fost transformate în „şantier” în perioada vacanţei de vară, iar acum verificările scot în evidenţă neregulile. Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Maramureş are sarcina de a verifica starea unităţilor de învăţământ şi de a emite autorizaţii pentru şcolile care solicită acest lucru, în cazul în care se face dovada respectării normelor stipulate în lege. „În judeţ, există unităţi de învăţământ care nu sunt împrejmuite, alte nu au apă curentă sau nu îndeplinesc toate condiţiile de microclimat. Sunt şi cazuri în care grupurile sanitare nu au dotările necesare sau sunt insuficiente la numărul de copii înscrişi. În astfel de situaţii, nu se pot elibera autorizaţii sanitare”, a precizat directorul adjunct al ASP Maramureş, dr. Carmen Sima. Aceasta a spus că peste 60% din unităţile de învăţământ ar trebui închise pe motiv de neautorizare. „Nu se pot elibera autorizaţii nici la unităţile prinse în programul de conformare în anii precedenţi. Directorii şi reprezentanţii primăriilor au semnat actele de conformare, însă nu şi-au respectat obligaţiile luate”, a punctat Sima. În opinia reprezentanţilor ASP, responsabili de starea şcolilor sunt primarii şi consiliile locale. Reprezentantul ASP mai arată că unele administraţii locale tratează instituţia de sănătate ca pe o arhivă. „ASP nu arhivează documente. Cu toate acestea, avem peste 30 de dosare depuse anul trecut în vederea autorizării, însă au primit refuz şi nu a mai venit nimeni să ridice documentele. După 30 de zile, actele se pot ridica şi, deşi am sesizat primăriile şi directorii unităţilor de învăţământ, nimeni nu a venit după dosare”, a explicat Sima.
Sursa:http://www.estradamm.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=2306&Itemid=35
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu