18 aug. 2008

Estimare 2012 - Salariul mediu va atinge 3.000 de lei

Salariul mediu brut se va ridica la 3.000 de lei, iar pensia medie la 1.250-1.300 de lei, potrivit estimărilor ministrului Economiei şi Comerţului, Varujan Vosganian. "Ţinta este să ne apropiem de poziţia a şaptea ca putere economică în UE. Estimăm că PIB-ul va creşte de la 135 miliarde de euro, cît este în prezent, la 220 de miliarde de euro. De asemenea, în 2012, PIB-ul pe cap de locuitor va fi de 10.000 de euro. În echivalentul banilor de astăzi, salariul mediu brut lunar va fi de 3.000 de lei, iar pensia medie de 1.250-1.300 de lei", a declarat Vosganian la Iaşi pentru corespondentul NewsIn. ARGUMENTE. Ministrul susţine că are în vedere şi reducerea diferenţelor economice dintre judeţe şi contează în calculele sale, printre altele, pe investiţiile Guvernului şi cele străine şi fondurile europene. "Investiţiile din bugetul de stat se ridicau în anul 2007 la 15%. În acest an vor creşte la 18%, iar în 2009 cred că ne vom apropia de 20%. Estimările noastre sînt că investiţiile străine, în perioada 2009-2012, vor fi de 30-40 de miliarde de euro, investiţiile din buget de 30 de miliarde de euro, la care se adaugă 25 de miliarde de euro din fonduri europene", a precizat acesta.
Sursa:http://www.jurnalul.ro/articole/131695/estimare-2012---salariul-mediu-va-atinge-3.000-de-lei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu