Vineri, 4 iulie, sindicalistii filialelor locale ale Cartel ALFA si CNSLR-Frãtia vor organiza un miting în fata Prefecturii Maramures. Aceastã actiune face parte din miscãrile sindicale care s-au declansant ca urmare a faptului cã Guvernul dã semne cã nu vrea sã majoreze salariul minim pe economie de la 500 lei la 540 lei. Sindicalistii de la Cartel ALFA si CNSLR-Frãtia nu vor fi singurii care vor picheta sediul Prefecturii. Ei vor fi sustinuti de cãtre Sindicatul Liber din Învãtãmânt(SLI) Maramures. Liviu Pop, presedintele SLI Maramures, a spus cã problema salariului minim pe economie este una vitalã pentru învãtãmânt. „Personalul din învãtãmânt este, poate, cel mai afectat de valoarea salariului minim, de aceea noi ne-am luptat întotdeauna pentru aceastã cauzã. Vom sustine orice protest care se referã la aceastã problemã”, a precizat Liviu Pop. El a mai adãugat cã dacã salariul minim va fi majorat la 540 lei, un profesor debutant si licentiat ar beneficia de un salariu minim de aproximativ 1180 de lei. „Nu e mult, însã salariul minim reprezintã un punct de referintã în grila salarizãrii. Se stie cã tot mai putini tineri aleg sã intre în învãtãmânt, iar principala cauzã o reprezintã salariile prea mici din sistem”, a mãrturisit Liviu Pop. Sindicalistii sunt dispusi sã protesteze în fiecare zi, pe termen nelimitat, pânã la solutionarea revendicãrilor. Mai mult, de sãptãmâna viitoare si alte sindicate, cum ar fi cei de la Loteria Românã, au anuntat cã vor demara proteste. (Ionut HOROBA)
Sursa:http://www.glasulmaramuresului.ro/justitie.php
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu