24 iul. 2008

Şapte elevi suceveni de la frecvenţă redusă au primit note fără să fie în ţară

Elevii şi-au obţinut diploma de bacalaureat în baza unor documente false
Profesorii au primit amenzi de 750 de lei pentru că „au avut o atitudine sinceră”, dar nici măcar o sancţiune de la inspectorat sau de la Ministerul Educaţiei

La colegiul sucevean este suficient să figurezi în actele şcolii pentru a-ţi termina studiile
Dacă vrei să promovezi liceul fără ca măcar să fii în ţară, apoi să-ţi dai bacalaureatul în baza unor documente false, trebuie să te înscrii la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, la frecvenţă redusă. O demonstrează cazul a şapte elevi care au primit note în anul şcolar 2004-2005, deşi nu se aflau în România.
Cei 18 profesori, inclusiv directoarea de la acea vreme, Violeta Cleja, care au permis să se întâmple acest lucru, au declarat procurorilor că „nu aveau cum să-i cunoască pe elevi după fizionomie întrucât aveau doar 3-6 ore pe semestru cu aceştia” şi că „nu i-au legitimat niciodată pe elevi, fiind posibil ca în locul acestora să se fi prezentat alte persoane sau ca un elev din clasă să predea două lucrări”. În cunoştinţă de cauză sau nu, profesorii şi-au pus semnătura pe nişte înscrisuri oficiale false, iar elevii au folosit documentele pentru a participa la examenul de bacalaureat, în 2006 şi în 2007.

Cum poţi fi în două locuri în acelaşi timp?
Unii dintre elevi au recunoscut că au fost plecaţi în alte ţări, în perioada în care au primit note, dar că au fost evaluaţi înainte sau la întoarcerea în România. Alţi doi elevi nu au fost de găsit de procurori, pentru că nu erau în ţară. Un singur tânăr din cei 7 a promovat un an de liceu trimiţându-şi un amic la şcoală în locul lui. Această încălcare flagrantă a legii a ieşit la iveală de-abia la mijlocul anului 2006, când un profesor din liceu a cerut atât directorului unităţii să verifice situaţia, cât şi inspectoratului şcolar. Profesorii liceului au decis că nu există nimic de anchetat şi i-au cerut profesorului să renunţe la sesizare. Acesta a acceptat, ştiind că se va ocupa inspectoratul.
Inspectoratul însă a vrut să îngroape cazul definitiv şi a spus că dacă profesorul a renunţat la anchetarea cazului în consiliulul de administraţie al şcolii, a renunţat implicit şi la anchetarea de către inspectorat. Petru Carcalete, inspectorul şcolar general, l-a trimis pe profesor la plimbare: „(...) dacă deţineţi date concrete privind aspectele semnalate (...), trebuie să vă adresaţi organelor abilitate să facă cercetările necesare”. Cu toate că reclamantul a fost lovit cu o bâtă de baseball în cap, de doi agresori necunoscuţi, pentru a fi intimidat, acesta a depus o plângere şi la poliţie. Urmărirea penală împotriva celor 25 de persoane a început la mijlocul anului 2007, iar în aprilie 2008 au apărut şi primele rezultate.
Vinovaţii – amendaţi cu 650-850 de lei
Atât profesorii, cât şi elevii au fost scoşi de sub urmărire penală pentru că „au avut o atitudine sinceră” şi pentru că „nu s-a adus o atingere gravă valorilor sociale aparate de legea penală”, după cum reiese din ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Profesorii au trebuit să plătească câte 750 lei, 6 dintre elevi – 850 de lei, iar al şaptelea 650 de lei. Procurorul a dispus, de asemenea, sesizarea judecătoriei pentru anularea diplomelor de bacalaureat şi a foilor matricole ale elevilor. Până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi luarea unor măsuri cu adevărat eficiente, cazul de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava nu va rămâne decât un exemplu încurajator, atât pentru elevii, cât şi pentru profesorii certaţi cu legea.
„Vom cere Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava să ia măsuri ferme împotriva respectivilor profesori, măsuri care să meargă până la scoaterea din învăţământ” - Gabriel Ispas (şeful Corpului de Control al Ministerului Educaţiei)

elena.larion@gandul.info

sursa:http://www.gandul.info/scoala/sapte-elevi-suceveni-de-la-frecventa-redusa-au-primit-note-fara-sa-fie-in-tara.html?3934;2803295

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu