13 feb. 2008

Săcălăşeni > Dascălii din Săcălăşeni şi-au primit salariile pe luna ianuarie

13-02-2008
Angajaţii instituţiilor de învăţămînt din Săcălăşeni şi-au primit, ieri, salariile pe luna ianuarie, în urma intervenţiei Sindicatului Liber din Învăţămînt Maramureş şi a Prefecturii Maramureş. Totodată, Dispoziţia primarului nr. 494/28 decembrie 2007, prin care edilul ing. Emilian Gheorghe Pop decidea către cine să se îndrepte salariile de merit şi premiul lunar de 2%, a fost anulată.
După cum aţi putut afla din “Graiul” de ieri, tensiunea a fost mare, în cursul zilei de luni, printre angajaţii unităţilor şcolare de pe raza comunei Săcălăşeni, din cauză că primarul refuzase să semneze statele de plată pentru luna ianuarie, motivînd că “erau întocmite altfel decît era dată dispoziţia primarului”. În această situaţie, Liviu Marian Pop, preşedintele SLI MM, a trimis o adresă la Prefectură, denunţînd “aberaţiile” care se petrec la Săcălăşeni. De asemenea, Liviu Marian Pop i-a trimis primarului Emilian Pop o scrisoare deschisă, în care se specifică, printre altele:
“Apreciem implicarea dumneavoastră în viaţa şcolii, însă, din păcate, sîntem nevoiţi să vă aducem la cunoştinţă că, în cadru legislativ, între Legea administraţiei locale şi legile din educaţie există o delimitare cît se poate de clară. Legea învăţămîntului vă permite, în calitate de ales, să participaţi cu drepturi depline în Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare şi de a vă implica, legal, în actul decizional. Dar, a emite decizii, în calitate de ales local, care încalcă flagrant legile votate în Parlament şi Ordonanţele emise de ministru nu face decît să creeze stări de tensiune şi conflicte la nivelul unităţii şcolare şi, implicit, în comunitatea locală.” (a.g.)

http://www.graiul.ro/?p=5603

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu