14-11-2007
• motivele invocate de grevişti, “fără temei şi inexistente”
• “nu este momentul oportun pentru declanşarea grevei”
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt România (FSLI) şi cei ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţămînt “Spiru Haret” au semnat un comunicat de presă comun cu privire la greva de avertisment de două ore din data de 12 noiembrie, grevă derulată în cinci judeţe de către Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), în urma unui “referendum naţional”.
“În condiţiile în care FSLI şi “Spiru Haret” au peste 250.000 membri de sindicat în 41 judeţe şi în cele şase sectoare ale municipiului Bucureşti, ne întrebăm de unde decurge caracterul naţional al acestui referendum, avînd în vedere că, în marea majoritate a judeţelor, acesta nu s-a desfăşurat. Mai mult, după cum am înţeles din mijloacele de informare în masă, motivele invocate de liderii FEN sînt fără temei şi inexistente” se arată în comunicatul celor două federaţii, care susţin că au aflat despre acţiunea FEN din… mass media.
Un prim motiv al FEN este inexistenţa Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de Învăţămînt. “În urma cîştigării de către FSLI a procesului cu Guvernului României (…), acesta este în vigoare. Or, în condiţiile în care instanţa supremă a constatat valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, existenţa sa nu mai poate fi pusă la îndoială. Poziţia reprezentanţilor FEN privind existenţa sau inexistenţa contractului colectiv de muncă este de neînţeles cu atît mai mult cu cît aceştia au semnat noul contract colectiv de muncă la nivel de ramură” se arată în comunicat. În ceea ce priveşte acordarea salariului minim brut de 880 lei pentru salariaţii cu studii superioare, FSLI a fost prima organizaţie sindicală care a cîştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, acest drept, începînd cu 1 ianuarie 2007 (cu plata diferenţelor salariale aferente). “În baza precedentului judiciar creat, federaţiile noastre au solicitat Primului Ministru acordarea salariului minim brut de 880 lei pentru toţi salariaţii din învăţămînt cu studii superioare” este menţionat în comunicatul semnat de Aurel Cornea din partea FSLI, respectiv Gheorghe Isvoranu din partea “Spiru Haret”, comunicat în care se mai oferă o explicaţie: “Referitor la solicitarea FEN privind majorarea salariilor cu 10% pentru cadrele didactice cu gradul didactic II, cu definitivat sau debutanţi, reamintim faptul că (…) cele două comisii de specialitate ale Parlamentului au aprobat amendamentul privind creşterea salariilor cu 10% şi pentru celelalte categorii de cadre didactice, nu doar pentru cei cu gradul didactic I, amendament susţinut de reprezentanţii FSLI şi “Spiru Haret”, prezenţi la şedinţă. În condiţiile în care preşedintele FEN, Cătălin Croitoru, nu a participat la şedinţă, nu avea de unde să ştie despre aprobarea acestui amendament”. Subiectul biletelor de odihnă pentru anul 2008 este unul invocat de FEN şi “dărîmat” de FSLI şi “Spiru Haret”, dat fiind că acordarea lor a fost deja acceptată de comisiile de muncă reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, printr-un amendament, în timp ce problema creşterilor salariale în 2008 ridicată, şi ea, de grevişti a fost pusă pe tapet în comisiile de învăţămînt ale Parlamentului, pe marginea acestui subiect urmînd a avea loc negocieri.
În concluzie, cele două federaţii semnatare ale comunicatului de presă comun condieră “inoportună” greva de avertisment organizată acum de FEN: “Apreciem că la ora actuală avem nevoie de unitate la nivelul celor patru federaţii sindicale reprezentative din învăţămînt, în vederea determinării clasei politice să ajungă la un consens privind învăţămîntul românesc. În concluzie, nu negăm faptul că sînt foarte multe probleme de rezolvat în învăţămîntul românesc, dar nu este momentul oportun pentru declanşarea grevei generale, deoarece se ajunge la sacrificii extreme din partea membrilor de sindicat”.
Ramona-Ioana POP
Syrsa:www.graiul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu