Directorii şcolilor spun că rapoartele de autoevaluare sunt hârţogărie inutilă
de Elena LARION | 06 NOIEMBRIE 2007
Cu toate că documentele sunt publice, directorii refuză să le prezinte
Unii au atâtea rapoarte de făcut, încât nici nu mai ştiu care este cel de autoevaluare
Directorii şcolilor spun că rapoartele de autoevaluare sunt hârţogărie inutilă
Directorii şcolilor de stat sunt mai reticenţi în a prezenta calitatea atinsă de şcoala pe care o conduc, decât cei din unităţile particulare. Acestora le este, în anumite cazuri, aproape imposibil să prezinte rapoartele de evaluare internă.
Poate şi pentru că acestea trebuie să prezinte, cât se poate de real, stadiul atins în privinţa dotărilor, a resursei umane, sau care sunt planurile de dezvoltare. Pâna pe 10 octombrie, toate şcolile trebuiau să-şi întocmească rapoartele de evaluare internă, cerinţă stabilită prin lege şi urmărită de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preunivesitar.
Aşa că am luat la întâmplare, o şcoală, un liceu de stat şi o grădiniţă particulară pentru a vedea, în primul rând, dacă şcolile şi-au făcut treaba şi au finalizat rapoartele şi, în al doilea rând, cât de reale sunt datele din raportul comisiei interne a respectivelor unităţi de învăţământ.
La Şcoala Generală Nr. 17, „Pia Brătianu”, din sectorul 1, al Capitalei, ne-am izbit de un refuz categoric, în momentul în care am cerut să consultăm raportul, deşi este dată public, şi poate fi consultat de părinţi, elevi sau presă.
„Dar de ce vreţi să-l vedeţi? Uitaţi-vă pe internet, că aveţi acolo un model standard. Ce, este public?! Trebuie să cer acordul consiliului de administraţie. Săptămâna viitoare îl pun pe site, promit! Acum nu pot să vi-l dau!”, a fost poziţia adoptată de directoarea şcolii. Nu înţelegem de ce este atât de dificil să ni se arate un act public, bineînţeles, dacă acesta există.
Unii directori nu ştiu care este raportul de autoevaluare
La Grupul Şcolar Industrial „Doamna Stanca”, din sectorul 6, directorul Emil Alboiu, a fost mult mai binevoitor. Printre zecile de dosare aşezate în stivă pe biroul dumnealui, mai întâi ne-a privit întrebător, neînţelegând ce anume îi cerem.
Că dosare, rapoarte şi evaluări, tot a făcut, dar nu ştie sigur la care ne referim. Aşa că ne-a dat trei lucrări, să ne-o alegem noi pe aceea pe care o considerăm a fi raportul cerut de lege: raport de inspecţie, raport de autoevaluare, raport anual privind starea învăţământului. Noi căutam raportul de autoevaluare ce ar fi fost complet doar dacă le-ar fi înglobat şi pe celelalte două.
„Ne cer nişte chestii alambicate, când e o treabă aşa de simplă în asigurarea calităţii: să vezi cum învaţă copii, dacă au cărţi. Şase profesori au muncit la acest raport. Este prea multă hârţogărie de făcut. Nu mai avem timp să ne ocupăm de adevăratele probleme, pentru că stăm să tot facem rapoarte!”, ne-a spus domnul director, răsfoind raportul care reflecta realitatea din şcoală: bază materială depăşită moral, nu au consilier şcolar, performanţele elevilor nu sunt strălucite, dar au planuri de dezvoltare. Nu degeaba, au cerut să fie evaluaţi pentru obţinerea acreditării unei noi specializări.
La particulare, documentele sunt puse la punct
La grădiniţa particulară Diamond Kids & After School, directoarea Ionela Şerban nu ştia cum să ne pună toate actele la dispoziţie, pentru a ne arăta că, deşi s-au deschis de doar două săptămâni, au toate actele în regulă.
„Avem totul aici, investiţiile, dotările, personalul, proiectele de viitor. Am păstrat până şi ultima chitanţă cu banii cheltuiţi pentru deschiderea grădiniţei”, ne-a spus directoarea. Mai mult, aceasta ne-a condus prin toată clădirea, să ne convingem că datele din raport sunt cât se poate de reale: dotările sunt noi, fondul de carte este asigurat, au educatoare, infirmieră, medic şi asistentă şi intenţionează să cumpere maşini pentru transportul copiilor.
Diferenţele între învăţământul de stat şi cel particular sunt evidente. Poate că rapoartele sunt mai greu de realizat, dar directorii sunt obligaţi să le facă, pentru a proba anual stadiul atins în privinţa calităţii educaţiei.
„Dar de ce vreţi să-l vedeţi? Uitaţi-vă pe internet, că aveţi acolo un model standard. Ce, este public?” directoare (Şcoala Nr. 17)
elena.larion@gandul.info
Sursa http://www.gandul.info/scoala/directorii-scolilor-spun-rapoartele-autoevaluare-hartogarie-inut.html?3934;1026227
ce mare a crescut Diana.Sa va traiasca.O sa trec intr-o zi sa te vad la birou. Eu nu mai am numarul tau. Al meu e 0743-528470.Sper sa iesim la o bere cat de curand. Tudor Ilies, director W.T.L Romania (Worldwide Transport & Logistics)
RăspundețiȘtergere0744-473459
RăspundețiȘtergereSTIMATE COLEG, AS DORI DACA SE POATE SA MA INFORMATI SI PE MINE CU NOUTATILE CARE APAR SI NE VIZEAZA PE NOI ,MEMBRII FSLI!
RăspundețiȘtergereSOLICIT ACEST LUCRU DEOARECE E O PERIOADA CAM MARE DE CAND PERSOANA CARE SE OCUPA DE ACEST ASPECT NU O MAI FACE! NU AM INTREBAT, DAR CRED CA "STATUTUL DE PERSONA NON GRATA" PE CARE IL AM IN INSTITUTIA UNDE LUCREZ A CONTRIBUIT LA ACEST AMANUNT, DIN CLIPA IN CARE DIRECTOAREA UNITATII ESTE MEMBRA, NU DE MULT, IN FSLI!DAR SA STITI CA EA E MEMBRA SI LA FEN , PARALEL CU FSLI!
AM VAZUT DOCUMENTE CONFIDENTIALE , DIN INTAMPLARE, SI APAREA SI CA MEMBRU FEN, IN ACELASI TIMP !
CEVA SE INTAMPLA, AM IMPRESIA CA VREA SA AIBA SUB CONTROL TOTUL, MAI ALES DE CAND AM FACUT TRANSFERUL LA FSLI, IN URMA DEMISIEI FORTATE DIN FUNCTIA DE LIDER LA FEN, MANEVRA TOT A "INCULPATEI". COLEGUL CARE ERA LIDER DE ZONA A PLECAT LA ALTA SCOALA SI DE TEAMA CA VOI FI EU LIDER S-A TRANSFERAT, APOI A NUMIT O TANARA LIDER, FARA NICIO SEDINTA,CONFORM LEGII, TANARA CARE E IN PRIMUL AN , CE NICI NU STIE CE INSEAMNA UN SINDICAT! AS DORI SA VA OFER MAI MULTE DETALII , DAR NU STIU "PRETUL" OFERIT DE DVS. CONFIDENTIALITATII! ASTEPT TOTUSI UN RASPUNS! V-AM SCRIS PENTRU CA VA CONSIDER UN OM SERIOS SI VA URMARESC DE MULT IN DEMERSURILE PE CARE LE-ATI FACUT!MENTIONEZ CA TANARA E IN PRIMUL AN IN INVATAMANT SI A FOST ADUSA CHIAR DE DIRECTOARE IN SCOALA! MAI MULT PRESEDINTELE FSLI JUDETEAN MI-A "SUGERAT" SA O ACCEPT PENTRU CA SE "PRICEPE LA CALCULATOR", ASTA MI-A DAT DE GANDIT, DE PARCA EU AS FI NESTIUTOARE! CA UN AMANUNT IN PLUS, SUNT LA POSTUNIVERSITAR LA CLUJ, LA STAT, LA ZI , CHIAR LA INFORMATICA APLICATA SI PROGRAMARE! IRONICA SITUATIE PENTRU MINE! ASTA E! MULTUMESC PENTRU ATENTIE!TEL. LA NR. 0744455032 SAU MESAJ PE E-MAIL : lorelai_2306@yahoo.com
TREBUIE FACUTA ORDINE IN "HARTII"SUNT PREA MULTE!ganditi-va la un dir. singur in fata atator verificari!ASP.,DSV.,ISU.,ISCIR,ISJ.,PRIMARIE,STATISTICA,MEDIU, ARACIP....fiecare doreste un raport mai mare sau mat mic.DESPRE ACEASTA.... INSTITUTIE ARACIP POT SPUNE CA NE-A INFORMAT PRIN -cateva brosuri la o consfatuire sumara.am inteles atunci ca nu va desfiinta nici o unitate!dar acum cerintele sunt altele.Unde este consilierea?sa zicem ca cei din mediul urban, vor gasi informatia ,dar cei care nu au acces la internet....de ce nu discuta cu parintii ,cu elevii,de ce nu iau in calcul greutatile cu care se confrunta scoala directorii sunt foarte singuri...oare cand mai au timp de copii,de vacante de odihna?
RăspundețiȘtergere