Legea nu prevede norma saptamanala de ore pentru invatatori, institutori si educatoare
In cadrul unei conferinte de presa organizata de Sindicatul Liber din Invatamant Maramures, vicepresedinta Ioana Petreus a prezentat cele mai importante actiuni ale Sindicatului din invatamant, care au avut loc de la inceputul anului scolar si care au vizat aspecte de ordin salarial. In primul rand, precizam faptul ca a fost nevoie de implicarea sindicatului in aplicarea legii adoptata in luna iulie, lege care se refera la majorarile salariale pentru dascalii din invatamant care au gradul didactic I, indiferent de transa de vechime. Este vorba de o majorare de 10% de la 1 ianuarie, care trebuia aplicata retroactiv, dar pentru ca textul legii a fost formulat destul de ambiguu, a dus la multe discutii si ezitari din partea conducerilor unitatilor scolare. In Maramures sunt aproximativ 3.000 cadre didactice cu gradul I, dar, din pacate, doar 40% au beneficiat de aceasta majorare. "Vina nu este a nimanui decat a institutiei care a elaborat legea. Nu este pentru prima data cand Parlamentul adopta o lege de aprobare a unei ordonante de Guvern cu modificari, fara sa se stipuleze data la care intra in vigoare aceste modificari", a declarat Ioana Petreus.
* 60 dosare au hotarari judecatoresti definitive, executorii si irevocabile
In alta ordine de idei, Ioana Petreus a vorbit si despre statutul invatatorilor si al educatoarelor cu 25 ani vechime si gradul didactic I, modalitatea de plata a celor doua ore, drept castigat in instanta de organizatiile sindicale judetene. Sindicatul maramuresean a avut pe rol 75 dosare, dintre care 60 au hotarari judecatoresti, definitive, executorii si irevocabile. "Inca mai asteptam la sediu dosare din partea institutiilor scolare care nu s-au sesizat pana acum. Dar toate unitatile scolare care au primit hotarari judecatoresti trebuiau sa le puna in executare si sa calculeze tarifele de plata cu ora, incepand cu data inscrisa in cuprinsul hotararii judecatoresti. Astfel, la invatatoare se imparte salariul de baza la 72, iar la educatoare la 92. Spre deosebire de profesori, legea nu prevede numarul de ore pe saptamana pentru invatatori, institutori si educatoare. Departamentul Juridic al Federatiilor Sindicatelor Libere din Invatamant va propune Departamentului Invatamant Prescolar si Primar al FSLI sa ia in discutie clarificarea normei didactice a invatatorilor, institutorilor si educatoarelor, realizand demersuri in acest sens catre Minister", a conchis Ioana Petreus.
* Salariile profesorilor cresc cu 15% din aceasta luna
Incepand cu 1 octombrie, dascalii vor castiga la salariu mai mult cu 15%. Dascalii care au gradul didactic I vor beneficia de o majorare de 25%. Daca in luna septembrie, ei au castigat 1.652 lei, in octombrie vor primi 1.899 lei, mai mult cu 247 lei. Salariile profesorilor debutanti care au o vechime de pana la doi ani vor creste de la 777 lei la 893 lei, adica cu 116 lei. Tot de la 1 octombrie, personalul administrativ din invatamant va beneficia de o majorare a salariilor cu 12%. In acest an, salariile profesorilor au fost majorate de trei ori. Prima marire, de 5%, a fost acordata in luna ianuarie, iar in luna aprilie, salariile cadrelor didactice au crescut cu 2%.
Sursa: http://www.informatia-zilei.ro/BM/actual.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu