2 oct. 2007

Adomnitei, coada la Basescu

Dupa ce a aflat ca Traian Basescu se duce astazi la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, Cristian Adomnitei s-a razgandit sa mai participe la festivitatile de la "Ghe. Asachi" si a anuntat ca merge si el unde e seful statului. Deschiderea anului universitar nu va fi lipsita, asadar, de dispute politice, in ciuda faptului ca oratorii nu vor avea cu ce sa se laude in fata studentilor. Anul universitar se deschide fara locuri in camine, 50.000 de studenti fiind nevoiti sa-si caute gazda. Spaga pentru loc a sarit la 1000 de euro, iar cei care opteaza pentru o garsoniera vor fi nevoiti sa dea pe chirie 250-350 de euro/luna. Norocosii zic Doamne-ajuta ca au obtinut loc in camin, si de-acum se ocupa de curatenie si zugravit, tot pe banii lor.

Universitatea "Al.I. Cuza", tribuna politica

Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", anunta, joia trecuta, ca presedintele Traian Basescu si-a confirmat prezenta la deschiderea anului universitar. "Seful statului a confirmat ca vine la Iasi. Nu este o vizita in scop electoral sau politic. Invitatia a fost facuta printr-o adresa oficiala, trimisa Administratiei Prezidentiale acum trei saptamani", a precizat rectorul Oprea. Programul festivitatilor cuprinde, pe langa discursuri, doua concerte de pian, sustinute de un student de la Facultatea de Informatica si de corul Facultatii de Teologie Ortodoxa. Un moment special este rezervat intrebarilor pe care studentii vor dori sa le adreseze presedintelui tarii.

Tot joi, ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, transmitea redactiilor programul sau din ziua de 1 octombrie, anuntand ca va participa la festivitatile de deschidere a anului universitar la Universitatea Tehnica "Ghe. Asachi" din Iasi, pe care a absolvit-o. Mirosind ca e rost de campanie politica, Adomnitei a revenit, ieri, cu un comunicat in care precizeaza ca si-a modificat programul. Astfel, ministrul va veni si el la Universitatea "Al. I. Cuza", insa doar pentru o ora, urmand ca la 10.00 sa fie prezent si la "Ghe. Asachi". Rectorul Oprea a precizat ca va avea o intalnire "pe linie strict profesionala" cu ministrul. "Dumnealui vrea sa vada unde s-au facut investitii din fondurile guvernamentale", a spus Dumitru Oprea.

Bataie si spaga pe locuri in camine

Din cei aproximativ 700.000 de studenti inscrisi in toata tara, 487.000 sunt la facultatile de stat (287.000 pe locuri suportate de buget si 200.000 pe cele cu taxa). In proprietatea universitatilor de stat exista 339 camine, cu 105.518 locuri, la care se adauga alte 29 de camine, inchiriate sau concesionate, cu 4241 de locuri, astfel ca pe totalul de 109.759 de locuri concurenta este mare. Jumatate din studentii Universitatii Bucuresti care au depus cerere nu au loc in camine, situatia fiind la fel de critica si in centrele universitare Iasi, Cluj si Timisoara.

In total, 50.000 de studenti sunt nevoiti sa-si caute gazda, dar si o parte dintre cei "norocosi" au fost nevoita sa dea spaga.

Potrivit "mercurialului", aceasta se situeaza intre 300 si 1000 de euro in Bucuresti. Suma pare incredibila, insa comparativ cu chiria lunara de 250-350 de euro, la care se adauga cheltuielile de intretinere de inca 200 de euro, devine un adevarat chilipir.

Despre spaga stiu toate autoritatile, inclusiv premierul Calin Popescu Tariceanu, care a facut apel, vineri, cu prilejul vizitarii unui camin studentesc din campusul Regie, ca studentii sa nu mai accepte plata a diverse sume de bani pentru a obtine un loc de cazare in camine. (Magda SEVERIN)

A crescut spaga in camine

Promisiunile autoritatilor ca problema locurilor de cazare pentru studenti va fi rezolvata s-au dovedit a fi si anul acesta simple vorbe in vant. Ca de fiecare data, studentii veniti la studii in Bucuresti sunt nevoiti sa scoata din buzunar cateva sute de euro pentru a prinde un loc in caminele din Complexul Regie. Istoria se repeta an de an. Cu mici diferente. Una dintre acestea consta in cuantumul spagii. Daca anul trecut se situa undeva intre 200 si 250 de euro, acum, pentru a sta in Regie, unii dintre studenti sunt nevoiti sa plateasca sume cuprinse intre 300 si chiar 1000 de euro.

In Regie s-a dezvoltat o adevarata mafie imobiliara patronata chiar de catre administratorii caminelor si de multe ori de decanii diverselor facultati. Nu este deloc greu sa faci rost de un loc in camin. Iti trebuie doar bani. Facand o simpla plimbare prin complexul din Regie poti afla exact care este mecanismul. Astfel, primul pas este sa apelezi la unul dintre administratorii caminelor. Care iti spune cat te costa locul, in cazul in care iti face rost de unul. Pretul pleaca de la 300 de euro pentru o camera nu tocmai locuibila, ajungand pana la 1000 de euro pentru o camera de "lux".

Daca refuzi ajutorul administratorului mai ai o alta varianta. Sa dai curs anunturilor de vanzare a locurilor in camere care stau lipite la toate colturile din campus. Nu este insa indicat. Riscurile sa fii pacalit sunt extrem de mari. "Veteranii" din complex, cei care stiu exact cum se face rost de un loc in camin, iti atrag atentia ca poti deveni victima unui "procurator". Un personaj care cunoaste pe indelete "piata imobiliara" din campusuri. "Procuratorul" detine un fel de agentie la negru, o interfata intre studentii care cauta cazare si administratia caminului. Acesta percepe chiar si comision, de la 20 pana la 100 de euro, in functie de cerintele si slabiciunile clientului.

Reduceri pentru clientii mai vechi

Pe de alta parte, daca esti in cautarea unei camere libere, in care vrei sa locuiesti singur, preturile sunt mult mai piperate. Dupa o prima runda de "negocieri" cu administratorul caminului, pretul ajunge la minim o mie de euro. Daca esti client mai vechi, poti obtine o reducere, insa, asa cum ne-a spus un student, "ori dai cat iti cere, ori stai pe afara sau in chirie. Nu prea se negociaza cu administratorii. Astia ridica preturile pentru ca au si clienti". Totusi, nu intotdeauna ai si noroc. De multe ori, problema ta nu poate fi rezolvata pe loc. "Vino si tu peste cateva zile, nu vezi ce-i aici?! Sa se aranjeze astia care au primit camere si apoi vedem ce mai ramane. Vino peste cateva zile si intreaba-ma, poate gasim ceva", ne-a explicat un administrator in momentul in care i-am cerut o camera la negru.

Aceasta este in mare, in momentul de fata, principala ocupatie a studentilor din Complexul Regie. In rest peisajul a ramas la fel. Studenti agitati care, ajutati de parinti, cara de zor saltele, frigidere sau calculatoare. Si care se pregatesc sa se mute, in majoritatea cazurilor, in camere insalubre pe care si in acest an autoritatile au uitat sa le renoveze. (Oana ROTARU)

Iasi: 12.000 de studenti fara cazare

Peste 12.000 de studenti din Iasi nu au loc in camine, fiind nevoiti sa-si gaseasca gazde in oras. Cel mai mare deficit de locuri este inregistrat la Universitatea "Al. I. Cuza", unde sunt cazati doar 5700 din cei peste 15.000 de solicitanti. La Universitatea Tehnica Iasi (UTI) sunt 6900 de locuri in camine, care vor acoperi 65% din cereri. Aici vor ramane fara cazare aproape 2500 de studenti. Tarifele pe care le vor plati lunar studentii ieseni variaza intre 500 de lei pentru o camera "lux" in caminul inaugurat recent Universitatii Cuza, "Akademos", si coboara pana la 120 lei pentru un loc intr-un camin "confort redus" la UTI. Numarul foarte mare al studentilor ramasi fara cazare va aduce si anul acesta mari castiguri celor care isi inchiriaza apartamentele. Fata de perioada similara a anului trecut, chiriile au crescut cu 25%, pentru o garsoniera intr-o zona centrala ajungand la 250 de euro, iar pentru 3 camere - 500 de euro. Spre periferie, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 150 de euro si trec de 300 de euro pentru apartamentele mari. (M.S.)

Camin-santier in Bistrita

Caminul Colegiului Universitar Bistrita, extensie a Universitatii "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca, este inca in stadiu de santier. Administratia schimba usile din lemn cu altele termopan si monteaza parchet in toate camerele. Pentru ca studentii sa se poata instala, echipele de muncitori au lucrat inclusiv sambata si duminica, in mai multe schimburi. "Lcrarile de modernizare au inceput tarziu, fiindca atunci am primit banii, dar vor fi gata la timp, chit ca muncitorii vor trebuie sa lucreze non-stop" a declarat administratorul Octavia Hedes. In camin vor sta 88 de studenti, in conditiile in care acesta dispune de 90 de locuri. Locatarii platesc o taxa lunara de 80 de lei, cu exceptia celor care au parintii cadre didactice si care achita doar jumatate din tarif, insa administratia este dispusa sa cazeze si doctoranzi la pretul de 110 lei, insa nici unul nu a facut cerere. La Colegiul Universitar Bistrita invata peste 900 de studenti, dintre care 800 la zi si 100 la distanta. (M.S.)

Criza de locuri in Timisoara

Aproape jumatate dintre studentii Universitatii de Vest din Timisoara vor fi nevoiti sa locuiasca anul acesta in camere inchiriate, din cauza insuficientei locurilor de cazare in camine. Astfel, din circa 6000 de cereri, universitatea a aprobat doar 2.800, fiecare student cazat urmand sa plateasca o taxa lunara de 60 pana la 80 de lei. La Universitatea Politehnica, toti cei 5500 de solicitanti de camere in camine au fost repartizati, acestia platind lunar intre 75 si 80 de lei. Si la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului, toate cele aproape 3000 de cereri ale studentilor au fost aprobate. La Universitatea de Medicina si Farmacie, 400 de studenti din anul I au fost cazati inca de saptamana trecuta. Dosarele studentilor medicinisti mai mari, in special din anii terminali, au fost foarte atent analizate, deoarece sunt suspectati de conducerea universitatii ca solicita locuri in camine pentru a le revinde. (M.S.)
http://www.ziua.net/display.php?id=227344&data=2007-10-01

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu