Adomniţei – visuri electorale

Ar fi minunat dacă banii, care, de data aceasta, există, ar fi folosiţi eficient şi rapid

Dacă ar fi Harap Alb, Cristian Adomniţei ar avea poate şansa să facă într-un an tot ceea ce nu s-a făcut în 17: să ducă apă curentă şi canalizare în toate cele peste 10.000 de şcoli de la ţară, să introducă internetul şi laboratoarele SEI, în aceleaşi şcoli, să înnoiască parcul auto al Educaţiei cu maşini pentru elevii şcolilor comasate şi, mai cu seamă, să construiască sau să repare şi să consolideze mii de clădiri, pentru grădiniţe, licee, şcoli generale, campusuri noi şi cămine studenţeşti ultramoderne.

Sigur, aplombul domnului ministru, siguranţa cu care a anunţat că, pe 12 septembrie 2008, toate cele 7.500 de şcoli care nu au avut anul acesta autorizaţie sanitară de funcţionare vor arăta ca în expoziţiile de obiecte sanitare, trebuie că are mai mare acoperire în tinereţea plină de elan a lui Adomniţei, decât în „fondurile uriaşe” ce se vor aloca anul viitor şcolii româneşti.

Ar fi minunat dacă banii, care, de data aceasta, există, ar fi folosiţi eficient şi rapid. Amintindu-ne însă de toată nebunia din această toamnă, când am constatat cu surprindere că din fondurile alocate pentru reparaţii şi construcţie de noi localuri s-au folosit 20% - până-n septembrie – sigur, optimismul scade vertiginos la limita de avarie. Fiindcă, fapt dovedit, până la urmă, degeaba cere şcoala bani, dacă aceştia nu sunt bine folosiţi. Procedura de derulare a fondurilor de investiţii a fost, în 2007, destul de clară: consiliile locale, primarii, în speţă, aveau în sarcină toată bucătăria: organizarea licitaţiilor, urmărirea graficelor de realizare, recepţia. Ştim deja că „specia” primarilor din România este pe cât de diversă, pe atât de complexă. De la lene până la prostie, de la dezinteres până la maximum de interes, de la profit personal până la alocare de fonduri suplimentare din bugetul local, toate acestea au fost şi vor continua să rămână metehnele principale ale administraţiei locale. Ca să nu mai spunem că la anul – în contextul alegerilor locale – e de aşteptat ca primarilor să le stea mintea la cheltuirea banilor pentru şcoli cât le stă acum! Poate, unii se vor implica, dornici să mai obţină un mandat, dar nu munca va fi argumentul electoral, ci cine mai ştie ce chermeză, bal sau pomană. Chiar dacă fondurile ar ajunge direct la şcoli, tot e riscant să promiţi că la începutul anului şcolar vor arăta ca-n visele bune. Aceasta, deoarece, nici directorii de şcoli – deşi îi arde mai mult cămaşa – nu au cine ştie ce expertiză în organizarea licitaţiilor şi chiar în gestionarea banilor. Să nu uităm că, în acest moment, directorul nu gestionează nici măcar fondul şcolii, darmite sute de milioane de lei.

Nu ştiu ce l-o fi determinat pe Adomniţei să se arunce-n promisiuni, când habar nu avem ce va fi la Crăciun în România politică, d-apoi până la toamna cealaltă.

Asta nu înseamnă însă că, pentru o clipă, nu mi-am permis să cred că ar putea fi posibil să se realizeze „minunea” de a avea şcoli cu apă curentă, cu căldură, cu grupuri sanitare moderne, cu bănci elegante şi laboratoare cum se cade...

melania.vergu@gandul.info
sursa www.gandul.info