Am trait intens prima saptamana de scoala a baiatului meu.
Doua zile a fost preocupat, iar cand il intrebam daca are emotii imi spunea ca nu. Cu o seara inainte sa inceapa, la culcare mi-a zis: „Am emotii mai mari decat atunci cand ma duci la doctor”. Induiosata, l-am luat in brate si l-am incurajat, marturisindu-i ca si eu simt la fel, dar ca sunt sigura ca va fi bine, pentru ca il cunosc.
In prima zi m-a luat de mana, abia tinandu-si lacrimile, si m-a rugat sa intru cu el in clasa. Si-a ales o banca si s-a asezat, privind incantat abecedarul si caietele frumos colorate din fata lui. O fetita blonda si dulce plangea speriata.
Micutii abia respirau de concentrare. Invatatoarea i-a invaluit cu farmec, atmosfera s-a destins si, dupa un timp, copilul mi-a soptit: „Parca nu e chiar rau”. Au iesit la joaca, iar noi, parintii, am plecat cu inima inca plina de indoieli. N-aveam stare si, dupa o ora, m-am intors. Se jucau in curte. Codrin a trecut razand pe langa mine, fara sa ma vada, iar cand mi-a auzit vocea s-a intors strigand „Ador scoala!”.
Am revenit sa-l iau acasa si m-am distrat privind pe fereastra cum pustii se bucurau la prima lor lectie de karate. La ultimul clopotel, din toate partile au izbucnit voci vesele si rasete senine, iar fiul meu a concluzionat: „Ai avut dreptate, e tot cam ca la gradinita”.
Ducand in spate un ghiozdan mai mare decat el, un baietel o intreaba pe Miss daca o poate ajuta sa care florile: „Trebuie sa ajutam fetele. Unii baieti nu inteleg asta, dar eu sunt cavaler”. O fetita se arunca in bratele tatalui, strigand: „Imi place la scoala! Si doamna nu e rea deloc!”
Mi-as dori ca micii scolari sa vada in continuare Bucuria. Asa o vor chema spre ei mereu
Sursa http://www.evz.ro/article.php?artid=323799
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu