9 sept. 2007

Adomniţei, mulţumit de negocierile cu sindicatele pentru legile învăţământului

Duminică 09 septembrie 2007, 17:42


Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei a declarat că este mulţumit de negocierile privind pachetul legilor învăţămîntului pentru că a ajuns la o înţelegere cu sindicaliştii din învăţământul preuniversitar.

"Nu spun des aceste cuvinte, dar sunt mulţumit că toate aspectele care erau în suspensie de la întâlnirile anterioare au fost acum reglementate. Ne-am înţeles pe toate principiile discutate până acum", a declarat ministrul Adomniţei, după două zile de negocieri pe legea învăţământului.

El a declarat însă că mai există două puncte care mai trebuie dezbătute, respectiv desemnarea conducerii universităţilor, unde s-a ajuns la o înţelegere cu Consiliul Naţional al Rectorilor şi unde se speră şi obţinerea sprijinului sindicaliştilor, care nu au fost de acord cu propunerile făcute.

Un al doilea punct ar mai fi salarizarea personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar. În opinia liderului de sindicat Alma Mater, Răzvan Bobulescu, deşi au fost dezbateri îndelungate nu s-a reuşit ajungerea la un consens.

"Suntem în acelaşi loc din care am plecat, nu s-a rezolvat capitolul alegerii conducerii univerităţilor, e trist şi sincer sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat aici. Eu sper să renunţe la aberaţiile propuse aici", a spus Bobulescu.

În schimb, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămîntul Preuniversitar, Aurel Cornea, a declarat că s-a reuşit terminarea unei importante etape din pachetul de legi.

Ministrul Adomniţei a mai precizat că în pachetul de legi au fost făcute unele modificări noi astfel încât şcoala să capete o cât mai multă autonomie.

Potrivit acestuia, s-a mai stabilit ca la concursul pentru desemnarea directorilor de şcoală să poată participa orice candidat dacă îndeplineşte condiţiile cerute şi nu doar profesorii din respective unitate şcolară.

Sursa: NewsIn

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu