15 aug. 2007

Conform proiectului de lege pentru învăţământul preuniversitar,Grădiniţa va deveni obligatorie de-abia în 2012

Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei, anunţase, în urmă cu două săptămâni, că grădiniţa va deveni obligatorie pentru toţi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, conform noului proiect de lege a învăţământului preuniversitar. Acest lucru se va întâmpla de-abia în 2012 şi doar dacă proiectul de lege va intra în vigoare începând cu anul şcolar 2008-2009. Astfel, în anul şcolar 2008-2009, copiii cu vârste între 6 şi 7 ani vor face anul pregătitor la şcoală, în anul următor, grupa mare va deveni obligatorie, apoi grupa mijlocie şi, de-abia în anul şcolar 2011-2012, grupa mică va fi obligatorie pentru toţi copiii care au 3 ani.

Aceste estimări ale Ministerului Educaţiei sunt însă propunerile pentru proiectul legii învăţământului preuniversitar care urmează să fie discutate cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, săptămâna viitoare, la Sinaia, şi care ar putea suferi modificări. Urmarea obligatorie a grădiniţei, imediat după intrarea în vigoare a noii legi, ar fi imposibilă deoarece nu există suficiente locuri în grădiniţe şi, este ştiut că, anual, numai în Bucureşti, rămân neînscrişi 10.000 de copii.
<A TARGET="_top" HREF="http://ad.ro.doubleclick.net/click%3Bh=v8/35af/3/0/%2a/m%3B122932395%3B1-0%3B0%3B13951114%3B4307-300/250%3B21668153/21686043/1%3B%3B%7Esscs%3D%3fhttp://www.go4it.ro"><IMG SRC="http://m.de.2mdn.net/1297618/300x250_blank.GIF" BORDER=0></A>

Tot ca propunere la proiectul de lege este şi constituirea unor comisii de cercetare a abaterilor disciplinare ale elevilor şi profesorilor, la nivelul fiecărei şcoli. Aceste comisii ar funcţiona pe toată perioada anului şcolar şi ar fi formate din 3-5 profesori. Directorul şcolii ar fi cel care ar da sancţiunile stabilite în baza raportului comisiei, în termen de 30 de zile. Conform propunerilor Ministerului Educaţiei, directorul unei unităţi de învăţământ ar urma să fie numit prin concurs de către inspectoratele şcolare care vor deveni direcţii judeţene pentru învăţământul preuniversitar. Autorităţile locale vor avea un simplu rol consultativ în numirea directorului care va fi evaluat anual, iar dacă se va considera că acesta nu-şi îndeplineşte atribuţiile, direcţia judeţeană va scoate postul la concurs.

Conform altei propuneri a Ministerului Educaţiei, un absolvent de facultate care vrea să devină profesor va avea dreptul să predea timp de doi ani, apoi va trebui să susţină un examen pentru obţinerea definitivatului. Astfel el va intra în corpul profesoral şi va putea participa la concursurile de titularizare care se vor organiza la nivelul fiecărei şcoli, după propriile metodologii. Profesorul suplinitor va deveni profesor asociat, angajat cu contract de muncă pe o perioadă determinată.

La nivelul fiecărei direcţii judeţene va exista o bază de date, cu profesori care au definitivatul în învăţământ. În momentul în care un profesor dintr-o şcoală îşi va lua concediu sau va avea probleme de sănătate pentru câteva zile, directorul va solicita direcţiei judeţene înlocuirea cu un profesor din baza de date, care să continue cursurile. Acest lucru se întâmplă, în prezent, doar în cazul în care un profesor dintr-o şcoală este nevoit să lipsească de la catedră pe o perioadă mult mai mare de timp. Până la 1 septembrie, proiectul de lege va fi definitivat şi trimis la Camera Deputaţilor. (E.L.)
sursa:www.gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu