Ministerul Educaţiei a introdus în proiectul de lege al învăţământului o prevedere care stipulează ca religia să devină obligatorie şi la liceu, în condiţiile în care proiectul fostului ministru al Educaţiei, Mihail Hărdău, prevedea ca religia să fie obligatorie doar până în clasa a X-a.
Potrivit proiectului de lege modificat de ministrul Cristian Adomniţei, planurile cadru ale învăţământului primar, gimnazial şi liceal, includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun.
Elevul cu vârste de până la 16 ani, cu acordul părintelui sau al tutorelui legal instituit, alege confesiunea şi religia pentru studiu, iar elevii în vârstă de peste 16 ani, aleg singuri confesiunea şi religia pentru studiu. În varianta iniţială a proiectului de lege elaborată de fostul ministru PD, Mihail Hărdău, vârsta de la care elevii puteau alege singuri confesiunea pe care urmau să o studieze era de zece ani. Mai mult, proiectul iniţial prevedea ca religia să poată fi înlocuită cu educaţie moral religioasă, la solicitarea părintelui elevului cu vârsta de până la zece ani, iar peste zece ani, elevul putea opta singur pentru această variantă.
În proiectul lui Adomniţei, religia poate fi înlocuită cu o altă disciplină, fără însă a se preciza care.
Sindicaliştii din învăţământ spun că aceasta prevedere a fost introdusă în lege fără ca ei să fie consultaţi şi că nu sunt de acord cu propunerea lui Adomniţei de a face religia obligatorie şi pentru elevii de peste 16 ani.
Proiectul de lege ar trebui să între în Parlament de la data de 1 septembrie, potrivit declaraţiilor ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, iar o ultimă întâlnire dintre sindicate şi reprezentanţii ministerului va avea loc în perioada 21-24 august, la Sinaia. Federaţia Educaţiei Naţionale a anunţat că nu intenţionează să participe la această întâlnire din cauză că Ministerul Educaţiei a trimis sindicatelor mult prea târziu proiectele de lege ale învăţământului, fără a finaliza şi statutul personalului didactic, proiectul care ridică cele mai mari probleme, din perspectiva sindicatelor.
Sursa: NewsIn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu