29 aug. 2007

Adomniţei cedează la presiunile sindicaliştilor

Marţi 28 august 2007, 00:04


Reprezentanţii profesorilor şi cei ai Ministerului Educaţiei s-au aşezat din nou, luni, la masa negocierilor asupra proiectelor de legi din domeniul învăţământului. După ce iniţial s-a propus alegerea decanilor şi a rectorilor prin concurs după criterii stabilite de Senatele universitare, ministrul Cristian Adomniţei a acceptat ideea ca la alegerea acestora să participe comunitatea academică.

Studenţii s-au arătat, însă, extrem de nemulţumiţi de schimbările propuse în proiectul de lege al învăţământului superior. Aceştia reclamă faptul că în document nu există prevederi referitoare la burse, la subvenţia pentru cămine şi cantine, la reducerile pentru transportul urban şi feroviar. Potrivit studenţilor, proiectul de lege nu conferă nicio garanţie că tinerii vor mai avea drepturile de până acum.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei i-au asigurat pe studenţi că legea nu va apărea în actuala formă şi se va ţine cont de nemulţumirile acestora. Ministrul Cristian Adomniţei se va întâlni, joi, pentru o nouă rundă de discuţii, cu sindicaliştii din educaţie şi cu mai mulţi reprezentanţi ai studenţilor.
Sursa: Realitatea TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu