ROMÂNIA
NOTĂ PRIVIND POLITICILE EDUCAŢIONALE
Banca Mondială 2007
Notă privind Politici ale Sectorului Educaţie din România1
Rezumat: Sistemul educaţional din România se află la o răscruce. Reforme importante
iniţiate în sector după căderea comunismului – care includ schimbarea curriculumului,
evaluarea elevilor, formarea profesorilor, finanţarea şi modul de conducere – vor trebui
continuate pentru îmbunătăţirea rezultatelor în educaţie. Dar integrarea în Uniunea
Europeană (UE) a României va pune noi cerinţe capitalului uman al ţării, creând astfel
noi provocări în acest sector. Cererea de mână de lucru calificată va creşte o dată cu
creşterea ponderii producţiei cu valoare adăugată ridicată şia serviciilor în economie.
Aceste schimbări vor necesita o forţă de muncă mai competitivă, cu noi competenţe şi
calificări. Pentru satisfacerea acestor cerinţe, Guvernul va trebui (i) să mărească
eficienţa şi echitatea educaţiei în contextul descentralizării prin introducerea formulei de
finanţare pe elev, optimizarea reţelei şcolare şi formarea de manageri în domeniul
educaţiei; (ii) să ridice calitatea educaţiei, în primul rând printr-o mai bună gestionare a
resurselor umane; (iii) să creeze mai multe oportunităţi de recalificare şi educaţie
continuă; şi (iv) să sporească eficacitatea prin elaborarea unui program strategic
coerent de reformă, planificare, administrare şi conducere a sectorului. Nota de faţă
sintetizează constatările şi concluziile celei mai recente analize a sectorului educaţiei
realizate de Banca Mondială.
I. Rezultatele la învăţătură din România comparativ cu cele din alte ţări
1. In pofida unei lungi serii de reforme în educaţie, performanţele elevilor sunt
în continuare scăzute în raport cu standardele UE şi ale Organizaţiei pentru
Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCED).
2. Performanţa slabă a României comparativ cu a vecinilor şi a noilor ei
parteneri din UE este şi mai nemulţumitoare dacă se au în vedere nivelurile scăzute
de cuprindere în învăţământul secundar şi superior
3. Diferenţele observate între mediul urban şi cel rural relevă diferenţe
semnificative în ceea ce priveşte rezultatele la învăţătură, mascând însă excluderea
grupurilor vulnerabile.
4. Aceste diferenţe în performanţă se pot datora unei repartiţii inechitabile şi
ineficiente a resurselor
5. Comparativ cu ţările UE, competitivitatea forţei de muncă din România din
punct de vedere al educaţiei şi competenţelor (abilităţilor) este încă redusă
6. Competitivitatea forţei de muncă din România este scăzută comparativ cu
cea a ţărilor UE
7. Odată cu integrarea României în UE, aceşti indicatori de performanţă relativ
nesatisfăcători indică nevoia urgentă de investiţii pentru a îmbunătăţi sistemul de
educaţie care să producă forţă de muncă cu calificare mai înaltă.
II. Principalele provocări în sectorul educaţiei
8. Nivelul încadrării cu personal este, în general, prea ridicat, iar raportul
elevi/profesor în scădere.
9. Dacă presiunea schimbărilor demografice este clară, nu la fel este şi
răspunsul corespunzător acestei situatii
10. Sindicatele puternice şi reglementările privind forţa de muncă fac dificilă
acţiunea Guvernului de a adapta serviciile educaţionale la aceste tendinţe.
11. Norma didactică este foarte mică comparativ cu cea din alte ţări, dar
salariile profesorilor şi altor categorii de personal sunt şi ele mici, ceea ce are ca
rezultat slaba calitate a noilor veniţi în acest sector.
12. Principala dilemă strategică a Guvernului este cum să mărească salariile
profesorilor îmbunătăţind în acelaşi timp eficienţa şi managementul în educaţie.
Sursa: OCED şi MECT
13. Sectorul educaţie a fost până nu demult cronic subfinanţat, cheltuielile
fiind îndreptate cu precădere spre învăţământul superior în dauna celui
preuniversitar.
14. Soluţia nu este doar de a mări cheltuielile pentru educaţie până la un anumit
nivel fixat arbitrar, ci de a lega bugetarea de un plan strategic şi o agendă de
reformă.
III. Concluzii şi sugerarea priorităţilor de reformă în sectorul educaţiei
15. După cum s-a arătat în secţiunile anterioare ale acestei Note, principalele
probleme ale sectorului educaţie vizează calitatea, accesul, relevanţa, eficienţa şi
echitatea.
16. Competitivitatea României, îndeosebi în contextul aderării la UE, este
ameninţată de un curiculum care nu ţine seama de noile nevoi ale angajatorilor, ca
şi de rata extrem de scăzută de participare în educaţia terţiară şi în educaţia
continuă
17. Conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) este
profund interesată ca planurile de descentralizare să meargă înainte în scopul
creşterii calităţii educaţiei şi a relevanţei acesteia pentru nevoile economiei
18. Provocărilor identificate în această Notă li se poate faţă prin aplicarea unui set de
politici prioritare care includ:
(I) O mai mare eficienţă şi echitate a sistemului educaţional în contextul
descentralizării acestuia prin: (i.a) introducerea formulei de finanţare pe elev, pe
baza unor norme riguroase, care trebuie să se sprijine la rândul lor pe o analiză solidă
care să reflecte costurile reale şi obiectivele politicii; (i.b) optimizarea reţelei şcolare
care să reflecte nevoile unei populaţii şcolare în scădere; (i.c) creşterea capacităţii
instituţionale prin formarea de manageri în domeniul educaţiei pentru toate nivelele
sistemului.
(II) Creşterea calităţii educaţiei prin: (ii.a) elaborarea unei strategii a resurselor
umane care să includă un sistem de stimulare mai eficient corelând salariile
profesorilor cu performanţa acestora; strategia va trebui să rezolve managementul
ineficient al resurselor umane, cuprinzând schimbări în modul de repartizare,
angajare, concediere, promovare şi titularizare a personalului didactic; (ii.b)
modificarea repartizării personalului didactic pe niveluri de învăţământ şi unităţi
administrativ-teritoriale şi a personalului didactic din învăţământul profesional în
învăţământul general5; (ii.c) stabilirea de standarde pentru formarea iniţială a
profesorilor pentru formarea continuă, dezvoltarea carierei de profesor, evaluarea
profesorilor şi reglementări în domeniul ocupării6; (ii.d) mărirea normei didactice;
(ii.e) stabilirea de stimulente pentru inovaţia pedagogică; şi (ii.f) aplicarea măsurilor
cerute de Legea nr. 87/2006 privind asigurarea calităţii legate în mod special de autoevaluare
şi evaluarea externă.
(III) Creşterea competitivităţii forţei de muncă din România prin: (iii.a)
asigurarea unei calificări mai ridicate a absolvenţilor prin creşterea numărului elevilor
cuprinşi în învăţământul secundar, ca şi prin sporirea calităţii şi relevanţei
curiculumului şi procesului de predare; (iii.b) folosirea educaţiei continue pentru
obţinerea calificării cerute în anumite locuri de muncă, actualizarea competenţelor şi
calificării, dobândirea de noi competenţe pentru schimbarea carierei; şi (iii.c)
creşterea relevanţei şi atractivităţii învăţământului tehnic vocaţional, reducând
eventual ponderea acestuia în rândul populaţiei şcolare.
(IV) Creşterea capacităţii de conducere/coordonare a MECT prin: (iv.a) legarea
procesului de elaborare a bugetului de planificarea strategică şi de agenda de reformă,
creşterea capacităţii de formulare a unor politici, strategii şi programe pornind de la
rezultatele aşteptate şi urmărirea implementării acestora, precum şi revederea
politicilor de reglementare a învăţământului7; (iv.b) creşterea capacităţii instituţionale
şi a practicilor de management (inclusiv prin unirea şi întărirea Direcţiei de Politici
Educaţionale şi a Unităţii de Politici Publice din cadrul MECT); (iv.c) înfiinţarea unui
mecanism de coordonare pentru o mai bună corelare a procesului de bugetare cu
planificarea strategică şi politicile stabilite; şi (iv.d) înfiinţarea unui organism interministerial
pentru coordonarea iniţiativelor inter-sectoriale.
(V) Stimularea însuşirii de către cei implicaţi a reformelor din sector prin (v.a)
studii de specialitate, consultări cu grupurile implicate, dezbateri publice, campanii de
comunicare (de exemplu: cu părinţii – fişă de raportare a rezultatelor anuale la
învăţătură ale elevului, comparativ cu performanţa şcolii, performanţa judeţului şi
standardele naţionale; un observator al locurilor de muncă pentru absolvenţii
învăţământului superior); (v.b) asigurarea de la început a unui sprijin politic la nivel
înalt pentru schimbările din sectorul educaţie; (v.c) elaborarea unei strategii de
raportare pentru informarea guvernului şi publicului privind progresele realizate; şi
(v.d) transmiterea de rapoarte regulate Comisiilor parlamentare de specialitate.
Sursa: http://siteresources.worldbank.org/INTROMANIAINROMANIAN/Resources/EducationPolicyNoteRomanian.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu