29 ian. 2012

Ce am pierdut in ultimii doi ani

Colegii de la FSLI Bistrita au redactat un material, pentru care personal le multumesc.
O radiografie a ceea ce am pierdut in ultimii doi ani.
Ne-au fost anulate sau diminuate urmatoarele drepturi care existau în legislaţia anterioară:
 ·        salariul de merit a disparut (15% pentru 15% dintre angajati);
·        sporul de doctorat (10 % din salariul de bază) a fost anulat;
·        prima de instalare (un salariu de bază) nu mai există;
·        al 13 – lea salariu nu se mai dă;
·        premiul de 2% din fondul de salarii a disparut;
·        decontarea a 6 calatorii pe an nu se mai face;
·  pensionarea personalului didactic cu 3 ani înainte de limita de vârstă, fără diminuarea pensiei nu se mai regăseşte în legea educaţiei naţionale şi nici în legea pensiilor;
·        sporul pentru învăţământ simultan s-a diminuat la nivelul primar si a disparut la invatamantul gimnazial;
·        sporul de izolare s-a diminuat de la maxim 80% la maxim 20%;
·  sporul pentru învăţământ special a fost ciuntit, se acorda numai personalului didactic de predare;
·        sporul de stres şi sporul de fidelitate s-au inclus în coeficienţii din grilă pentru a putea fi diminuaţi;
·        sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase (biblioteca, ecran, etc) este condiţionat de un regulament care nu mai apare şi este restrictionat de expertize;
·        suma sporurilor primelor şi indemnizaţiilor a fost limitată la maxim 30% din salariul de bază;
·        s-au anulat tranşele suplimentare de vechime la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în invăţământ;
·        cele 6 salarii în caz de deces, prevazute de Legea 284/ 2010, nu se mai dau în 2012.
Alte prevederi ale din Legea 128/1997 - statutul al personalului didactic au fost preluate cu modificari de Legea educaţiei naţionale – Legea nr. 1 / 2011, astfel:
·        s-a anulat reducerea normei didactice cu doua ore de care beneficia personalul didactic cu gradul I şi 25 de ani vechime în învăţământ;
·        gradatia de merit s-a păstrat doar pentru personalul didactic, eliminându-se  acest drept pentru personalul didactic auxiliar;
·        distincţiile prevazute de lege pentru învatamântul preuniversitar nu s-au mai acordat din 2008, iar numarul lor a fost diminuat la 1% din totalul posturilor didactice.
Prin Legea 118 din 2010:
·        diminuarea cu 25% a drepturilor de natura salariala;
·        eliminarea drepturilor de natura salarială din CCM: 2 salarii la pensionare, 1 salariu la nasterea unui copil;
·        neacordarea primei de vacanţă;
Alte drepturi pierdute:
·        echivalentul a 100 de euro, bani pentru carte şcolară şi software nu se mai dau din 2009;
·        tichetele cadou nu se mai dau, fiind interzise prin lege;
·        decontarea navetei personalului didactic depinde de hotararea primarului,  se face doar în unele localităţi.
Pierderea unor drepturi care nu sunt de natură salarială, dar sunt de mare importanţă pentru personalul didactic:
·      pierderea titularizarii în învăţămant şi înlocuirea ei cu titularizarea pe unitatea şcolară;·   externalizarea deciziei la nivelul unităţilor şcolare, CA având majoritate din afara unităţii;
·      eliminarea liderului de sindicat ca observator în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ;
·        eliminarea sau diminuarea numărului de bilete de odihnă subvenţionate.

Biroul Operativ
Presedinte: prof. Emil Mocian
Multumim

28 ian. 2012

EXECUŢIA BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT 01 Ianuarie - 31 decembrie

EXECUŢIA BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT 01 Ianuarie - 31 decembrie o gasiti  AICI
PIB Romaniei a crescut in 2011 cu 7,6% iar cheltuielile de personal au scazut cu 10,1%.
Ce spune Institutul National de Statistica?
In ianuarie 2010 salariu mediu net in invatamant era 1644 iar
in ianuarie 2011salariu mediu net in invatamant era 1316
adica o scadere a salariilor din invatamant cu 20% intr-un an.

Daca privim numarul de salariati din invatmant

In ianuarie 2010 in invatamant erau 368 500 salariati
In ianuarie 2011 in invatamant erau 338 900 salariati
adica cu 29600 de angajati mai putin ceea ce inseamna 8%.


Asta inseamna sa nu ai un ministru al educatie care sa isi sustina angajatii din sistem.

26 ian. 2012

Blogul Liviu Marian Pop are peste 1000 de abonati

E mult.... e putin.... ii las pe altii sa judece.
Eu va multumesc pentru increderea acordata. Astept sa ne vedem sanatosi la 2000, 3000, 4000....
Abonarea se poate face la adresa http://feedburner.google.com/fb/a/mailverify?uri=Liviumarianpophttp://feedburner.google.com/fb/a/mailverify
sau in stanga pe blog la "

Vrei sa primesti pe email ce postez pe blog?

Brosura pentru clasa pregatitoare- un mare ...

Am scris aici despre Funeriu si clasa pregatitoare
Aici e Metodologia publicata in Monitorul Oficial
Intre timp a apraut vestita BROSURA PENTRU CLASA I. "Marea brosura" are in fapt 4 pagina. Mai precis 19 intrebari una total ilegala din punctul meu de vedere.
ai precis o detaliere a
      Art. 29. - (1) invatamantul primar se organizeaza si functioneaza, de regula, cu program de dimineata.

    (2) in clasa pregatitoare sunt inscrisi copiii care au implinit varsta de 6 ani pana la data inceperii anului scolar. La solicitarea scrisa a parintilor, a tutorilor sau a sustinatorilor legali, pot fi inscrisi in clasa pregatitoare si copiii care implinesc varsta de 6 ani pana la sfarsitul anului calendaristic, daca dezvoltarea lor psihosomatica este corespunzatoare.


   (3) in clasa pregatitoare din invatamantul special sunt inscrisi copii cu cerinte educationale speciale, care implinesc varsta de 8 ani pana la data inceperii anului scolar. La solicitarea scrisa a parintilor, a tutorilor legali sau a sustinatorilor legali, pot fi inscrisi in clasa pregatitoare si copii cu cerinte educationale speciale cu varste cuprinse intre 6 si 8 ani la data inceperii anului scolar.

    (4) Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului poate aproba organizarea de programe educationale de tip "A doua sansa", in vederea promovarii invatamantului primar pentru persoanele care depasesc cu 4 ani varsta corespunzatoare clasei si care, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de invatamant pana la varsta de 14 ani. 

Interesanta e cerinta inspectoratelor scolare "Va rugam sa multiplicati brosura cu informatii referitoare la clasa pregatitoare si clasa I pentru doamnele invatatoare si pentru parintii copiilor care se incadreaza in limita de varsta 6, respectiv 7 ani la 1 septembrie 2012, astfel incat informatia sa ajunga astazi si maine la cei implicati. Va rugam sa afisati la avizierul scolii un exemplar din brosura."

De ce astazi si maine daca inscriile sunt prin martie?
De ce sa tipareasca scoala (pe banii cui?) pentru 20 000 de cadre didactice care vor preda la clasa pregatitoare si clasa I si inca vreo 800.000 de parinti. Plus cele cateva mii de aviziere Calculul are la baza 200000 de 6 ani si 200000 de 7 ani.
Mai exact 825000*4 pagini exact 3,3 milioane de foi A4. Cate topuri de hartie va las pe dvs sa calculati. Si asta din banii unitatilor scolare.
Si de ce sa se tipareasca un material ilegal?
Ceea ce este foarte grav e ca ministrul o da in balbaiala rau de tot si pune o brosura GRESITA fundamental.
Astfel la intrebarea 17
1.      În clasa pregătitoare copilul meu va primi note sau calificative?
R. Pe parcursul clasei pregătitoare, copilul NU VA DA NICIUN TEST DE EVALUARE şi nu va primi nici note şi nici calificative. Este posibil ca pe parcursul anului şcolar cadrul didactic să utilizeze modalităţi de încurajare şi de recompensare specifice vârstei (buline de diferite culori etc.). Evaluarea copilului se va face la sfârşitul anului şcolar sub forma unui raport scris întocmit de învăţător/învăţătoare. Din acest raport veţi putea afla care este gradul dezvoltării fizice şi psiho-intelectuale, nivelul utilizării limbajului şi disponibilităţile de comunicare ale copilului. Vi se vor mai furniza date privind nivelul capacităţilor de învăţare şi informaţii privind atitudinea copilului faţă de învăţare. Acest raport va fi întocmit de către un specialist (cadru didactic) pe baza observării sistematice a progresului elevului, pe tot parcursul anului şcolar.

Insa Legea educatiei nationale spune altceva tovarasul ministru!!!!!!!!!!!:
Art 23 (1) Sistemul national de invatamant preuniversitar cuprinde urmatoarele niveluri:
b) invatamantul primar, care cuprinde clasa pregatitoare si clasele I-IV; 

Art 71 (3) Rezultatele evaluarii se exprima, dupa caz, prin calificative, in invatamantul primar, respectiv prin note de la 1 la 10, in invatamantul secundar si in invatamantul tertiar nonuniversitar, sau prin punctaje, in mod similar testelor internationale. 
Mai mult  Art 45 (15) in invatamantul primar cu predare in limbile minoritatilor nationale, calificativele se comunica in scris si oral si in limba de predare.


Deci o noua nerespectare a Legii educatiei nationale de catre ministul Funeriu??? Un nou argument ca nu are nici o tangenta cu sistemul de invatamant/ Oare de ce nu ne lasa??
In mintea lui o brosura poate schimba un articol de lege....Totala lipsa de respect fata de parintii copiilor de 6,7 ani de corpul profesoral si de societatea civila.
INCOMPETENTA SAU BATAIE DE JOC?

Legat de numarul de copii voi revenii
Deocamdata doar articolul din lege care spune:


Art 63 c) invatamantul primar: clasa care cuprinde in medie 20 de elevi, dar nu mai putin de 12 si nu mai mult de 25; 
Cine raspunde disciplinar daca in clasa sunt mai multi??????

24 ian. 2012

Fundamentarea cifrei de scolarizare

Plecand de la  O.M.E.C.T.S. nr. 6694 /20.12.2011 METODOLOGIE pentru fundamentarea cifrei deşcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar destat pentru anul şcolar 2012-2013 si de la semnalele pe care le fac anumiti membri de sindicat si parinti sunt nevoit sa extrag cateva articole.

Art.104. (1) Până la data de 27 decembrie 2011 inspectoratele şcolare au obligaţia de a solicita, în vederea emiterii avizului conform, autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv consiliilor locale şi primarilor, proiectul privind reorganizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din raza lor teritorială pentru anul şcolar 2012-2013, în vederea fundamentării proiectului planului de şcolarizare.

Art.105. (1) Până la data de 09 ianuarie 2012,inspectoratele şcolare trebuie să răspundă prin emiterea / refuzul emiterii avizului conform, în scris, solicitat de autorităţile administraţiei publice locale, prin consiliul local şi primarul localităţii, pentru proiectul structurii reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din raza lor teritorială.

Art.90.În conformitate cu prevederile articolului 61 (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare. Pentru învățământul special liceal și special postliceal, rețeaua școlară se organizează de către consiliul județean, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, cu consultarea partenerilor sociali și cu avizul conform al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Art.116. Proiectul planului de şcolarizare şi fundamentarea acestuia vor fi dezbătute de consiliul profesoral şi aprobate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după care se înaintează inspectoratului şcolar. Directorul unităţii de învăţământ răspunde de fundamentarea şi elaborarea proiectului planului de şcolarizare la nivelul unităţii de învăţământ, cu respectarea prevederilor prezentei metodologii

Art.20.Reţeaua unităților de învățământ primar se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale cu avizul conform al inspectoratelor şcolare, menţionându-se dacă funcţionează cu personalitate juridică sau ca structuri în cadrul unităților de învățământ primar, gimnazial, liceal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Evidenţa acestora se va ţine la inspectoratul şcolar.

Art.24.Reţeaua unităților de învățământ gimnazial se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale cu avizul conform al inspectoratelor şcolare, menţionându-se dacă funcţionează cu personalitate juridică sau ca structuri în cadrul unităților de învățământ gimnazial, liceal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Evidenţa acestora se va ţine la inspectoratul şcolar.

Art 40. Reţeaua şcolară pentru învăţământul liceal special se organizează de către consiliul judeţean, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu consultarea partenerilor sociali şi cu avizul conform al Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în baza prevederilor Capitolului III, art. 61(2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Evidenţa unităților de învățământ liceal special se va ţine la inspectoratul şcolar. E bine ca aceste lucruri sa le aduceti la cunostinta Primarilor si Consiliilor locale de pa raza localitatii in care este unitatea dmneavoastra. Asta pentru a preintampina anumie abzuri ale inspectoratelor scolare.
Adresa word ptr Maramures o gasiti AICI

23 ian. 2012

Funeriu si clasa pregatitoare sau zero

As spune mai bine Funeriu si clasa zero. Pentru ca sunt egale cu zero argumentele cu privire la clasa pregatitoare. Argumente pe care incearca sa le arunce in spatiu public. 
Aici ma refer in primul rand la scolarizarea copiilor. Nefiind capabil sa respecte Legea educatiei nationale art 361 (6) in termen de 8 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului elaboreaza metodologiile, regulamentele si celelalte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi si stabileste masurile tranzitorii de aplicare a acesteia, ministrul educatiei a venit aseara cu niste "buline" legate de clasa pregatitoare.
Ma rezum deocamdata doar la afirmatia spagii de la inscriere in clasa pregatitoare. 
Ii readuc aminte domnului ministru ca daca exista aceasta spaga, atunci are o problema cu unii directori. Acestia nu sunt cu concurs domnule ministru. Stau in pixul inspectorului general care sta in pixul dumneavoastra. Deci puteti sa ii demiteti.
Incet incet imi da seama ca ministrul Funeriu uita ca este ministrul educatiei si ca altcineva este ministrul administratie si internelor . Adica cei care se ocupa de hoti si spagari sunt in subordinea MAI. Dansul trebuie sa respecte Len in primul rand si sa spuna copiilor de clasa a 5 actuala precum si celor din clasa pregatitoare din toamna, ce fel de continuturi vor avea de invatat.
PROGRAMELE SCOLARE, MANUALE, BAZA MATERIALA si RESURSA UMANA sunt problemele principale de care trebuie sa se ocupe ministrul educatiei.
De spagari sa se ocupe MAI si toate serviciile platite cu bani grei si cu buget mai mare decat anul trecut. 
Voi reveni pe aceasta tema fierbinte dupa ce in baza art 3  m) principiul transparentei - concretizat in asigurarea vizibilitatii totale a deciziei si a rezultatelor, prin comunicarea periodica si adecvata a acestora; vom avea informatii scrise. Ca de vorbele goale ale domnului Funeriu suntem satui.

Declaratiile ministrului AICI 

Adresa inspectoratelor AICI


22 ian. 2012

Termene procese FSLI Maramures

Adresa o gasiti pe www.slimm.ro Aici
Rog membrii de sindicat sa apeleze la lideri pentru a rgenta procesele. Multumesc pentru intelegere

19 ian. 2012

Ministru isi cauta controlorii

Corpul de Control al Ministrului va organiza o selecție a cadrelor didactice în
vederea completării Corpului de experți al Corpului de Control al Ministrului din
cadrul MECTS.
Detalii AICI
Sunt convins ca se vor inscrie multi....Astept cu nerabdare rezultatete

18 ian. 2012

“De ce protestez in strada?!

Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea sa ma asculte si din strada.
Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut casa, copiii sunt la bunici, imi vad sotia o data la trei zile si avem tot mai putine sa ne spunem. Viata noastra, asa cum am gandit-o impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi. Joi, 6 mai 2010, cand un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre, iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet particular, a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile. 25% de la ea, 25% de la mine. In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la 300 km departare. In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost pe la colegi si prieteni sau, pur si simplu, dormim fiecare in spitalul in care lucreaza. Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde. Si facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de proiecte. Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa pierdem.
Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si nu mai astept nimic bun de la nimeni. Dar copiii mei nu au 35 de ani. Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic. Copiii mei au dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii noi.       Copiii mei au dreptul la parinti.
Protestez pasnic in Piata Universitatii pentru drepturile copiilor mei. Si, cand lupt pentru ei, nimeni nu ma poate opri. Voi, ceilalti, aveti copii?”

16 ian. 2012

DECLANŞAREA GREVEI GENERALE, ÎNCEPÂND DIN DATA DE 23 IANUARIE 2012


FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
FEDERATION DES SYNDICATS LIBRES DE L’ENSEIGNEMENT
FREE TRADE UNION FEDERATION IN EDUCATION

R O M Â N I A

BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37
www.fsli.ro               fsli@fsli.ro

Nr. 47/16.01.2012

Către,
Sindicatele afiliate,
În atenţia liderilor de sindicat,

          Având în vedere:
1.     faptul că în anul 2012 nu se acordă nici o majorare a salariilor personalului din învăţământ, astfel încât nu se poate recupera reducerea cu 25% a salariilor, operată în baza Legii nr. 118/2010;
2.     eşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, până în anul 2016;
3.     prorogarea,  până la data de 01 ianuarie 2013, prin Legea nr. 283/2011, a alocării, pentru finanţarea învăţământului a  minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv;
4.     alocarea pentru finanţarea învăţământului, prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 a  unui procent de  2,3% din P.I.B.;
5.      măsura luată de Ministerul Educaţiei, Cerectării, Tineretului şi Sportului  de a nu se mai reţine cotizaţia de sindicat pe statul de plată;
6.     practica de asumare a răspunderii guvernamentale, pe proiectele de legi esenţiale, ca de exemplu: Legea educaţiei naţionale, Legea de modificare şi completare a Codului muncii, Legea dialogului social, Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice etc,

vă rugăm să vă consultaţi membrii de sindicat, în conformitate şi cu dispoziţiile art. 183 alin.(1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, privind  DECLANŞAREA GREVEI GENERALE,  ÎNCEPÂND DIN DATA DE 23 IANUARIE 2012.



PREŞEDINTE,

Simion HANCESCU

13 ian. 2012

DIN CICLUL CE FACE SINDICATUL? - L 221/2008

Simularea sumelor castigate in instanta pentru membri de sindicat (personal didactic si didactic auxiliar) in conformitate cu
L 221/2008 si L 330/2009  pentru perioada octombrie 2008 - mai 2011

Functia


salariu net oct 2008
salariu castigat in instanta
TOTAL suma castigata in instanta
Esalonare (5%, 10%, 25%, 25%,35%)

2012
2013
2014
2015
2016
Profesor S
debutant
834 lei
1,091 lei
8,044 lei
402 lei
804 lei
2,011 lei
2,011 lei
2,815 lei
Invatator M
debutant
787 lei
1,029 lei
7,575 lei
379 lei
757 lei
1,894 lei
1,894 lei
2,651 lei
Profesor S gr I dirigentie
10-14 ani
1,451 lei
1,913 lei
14,461 lei
723 lei
1,446 lei
3,615 lei
3,615 lei
5,061 lei
Invatator M gr I
10-14 ani
1,122 lei
1,476 lei
11,080 lei
554 lei
1,108 lei
2,770 lei
2,770 lei
3,878 lei
Profesor S gr I dirigentie
25-30 ani
1,832 lei
2,433 lei
18,811 lei
941 lei
1,881 lei
4,703 lei
4,703 lei
6,584 lei
Invatator M gr I
25-30 ani
1,453 lei
1,917 lei
14,523 lei
726 lei
1,452 lei
3,631 lei
3,631 lei
5,083 lei
Profesor S gr I dirig., gradatie de merit
18-22 ani
2,069 lei
2,636 lei
17,747 lei
887 lei
1,775 lei
4,437 lei
4,437 lei
6,211 lei
Invatator M gr I, gradatie de merit
18-22 ani
1,602 lei
2,114 lei
16,026 lei
801 lei
1,603 lei
4,006 lei
4,006 lei
5,609 lei
Profesor S gr I dirigentie
30-35 ani
2,452 lei
3,269 lei
25,572 lei
1,279 lei
2,557 lei
6,393 lei
6,393 lei
8,950 lei
Invatator M gr I
30-35 ani
1,944 lei
2,585 lei
20,063 lei
1,003 lei
2,006 lei
5,016 lei
5,016 lei
7,022 lei
Profesor S, gr I, gr. de merit, ind cond 28%
14-18 ani
2,476 lei
3,300 lei
25,791 lei
1,290 lei
2,579 lei
6,448 lei
6,448 lei
9,027 lei
  •  
  • Functia

    salariu net oct 2008
    salariu castigat in instanta (L 221/2008)
    TOTAL suma castigata in instanta
    Esalonare

    2012
    2013
    2014
    2015
    2016










    Invatator/educator gr II
    10-14 ani
    1,069 lei
    1,402 lei
    10,423 lei
    521 lei
    1,042 lei
    2,606 lei
    2,606 lei
    3,648 lei
    Invatator/educator gr I, gradatie de merit
    35-40 ani
    1,988 lei
    2,645 lei
    20,564 lei
    1,028 lei
    2,056 lei
    5,141 lei
    5,141 lei
    7,197 lei
    Invatator/educator def
    30-35 ani
    1,266 lei
    1,668 lei
    12,583 lei
    629 lei
    1,258 lei
    3,146 lei
    3,146 lei
    4,404 lei
    Invatator/educator gr I, gradatie de merit
    30-35 ani
    1,901 lei
    2,525 lei
    19,531 lei
    977 lei
    1,953 lei
    4,883 lei
    4,883 lei
    6,836 lei
    Profesor S, def
    6-10 ani
    927 lei
    1,217 lei
    9,077 lei
    454 lei
    908 lei
    2,269 lei
    2,269 lei
    3,177 lei










    Profesor S gr I gradatie de merit
    35-40
    2,267 lei
    3,025 lei
    23,725 lei
    1,186 lei
    2,373 lei
    5,931 lei
    5,931 lei
    8,304 lei

  • Mentionam ca nu este luata in calcul rata inflatiei si dobanda (acolo unde a fost castigata).
  • Sumele pentru anul 2012 se vor plati trimestrial in rate egale.
  • Va rugam sa verificati la secretariatul unitatii scolare, la liderul de sindicat din unitatea dumneavosatra sau la organizatia sindicala din judet/sector daca sunteti cuprinsi in sentinte. Daca nu sunteti pe tabelele din sentinte, incercati sa urgentati punerea pe rol a procesului prin liderul din unitatea dumneavoastra. Fiecare luna inseamna bani pierduti ( se pot cere doar drepturi salariale pe ultimii 3 ani).
  • Daca doriti si alte simulari va rog un email la secretargeneralfsli@yahoo.com
Secretar general FSLI
  Liviu Marian Pop

Postări populare