30 sept. 2009

E oportuna greva generala din 5 octombrie?



Voturi pe blogul acesta : 830

Da




702 (84%)
Nu
113 (13%)
Nu stiu-nu ma intereseaza
15 (1%)

Sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învăţământ

Odata cu 1 ianuarie, conform Legii salarizarii unitare raman urmatoarele sporuri

1. În învăţământ, în afara criteriilor generale de salarizare, se vor avea în vedere şi criteriile specifice prevăzute la art. 49 alin. (1), respectiv art. 87 şi 88 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
2. În cadrul tranşelor de vechime recunoscută în învăţământ de până la 20 de ani, diferenţierea salariilor de bază se face pe gradaţiile corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă.
3. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării împreună cu instituţiile de învăţământ şi sindicatele vor stabili coeficienţii de ierarhizare pentru funcţiile de conducere, pe grade, prin ordin al ministrului, în funcţie de criterii: număr personal,elevi/studenţi, categorii de unităţi etc.
4. Personalul didactic calificat de predare care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate primeşte o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază, în raportcu zona geografică respectivă. Diferenţierea pe zone şi localităţi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
5. Personalul didactic de predare din învăţământul special beneficiază de o indemnizaţie de până la 15% din salariul de bază.
6. Personalul didactic din învăţământ beneficiază de gradaţia de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv al instituţiei de nivel superior şi reprezintă 25% din salariul de bază. Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.
7. (1) Sporul de stabilitate prevăzut la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare şi didactic auxiliar, este cuprins în coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la toate gradaţiile din cadrul tranşelor de vechime recunoscută în învăţământ, respectiv la toate gradaţiile corespunzătoare gradelor/treptelor profesionale.
(2) Pentru personalul didactic şi didactic auxiliar care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea sporului de stabilitate până la împlinirea vechimii neîntrerupte în învăţământ de peste 10 ani, salariile de bază se vor stabili pe baza coeficienţilor de multiplicare micşoraţi prin împărţire la 1,15.
Dacă prin împărţirea la 1,15, personalului trecut în alte gradaţii, tranşe de vechime recunoscută în învăţământ sau la un nou grad/treaptă profesională nu i se poate asigura salariul de bază avut, acesta va fi menţinut cu acelaşi salariu de bază până când i se poate asigura o creştere a acestuia, în condiţiile legii.
(3) Sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, stabilit în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este cuprins în coeficienţii de ierarhizare, pentru personalul didactic auxiliar, la gradele/treptele profesionale, precum şi pentru personalul didactic de predare până la tranşa de vechime recunoscută în învăţământ, de 25 ani în învăţământul preuniversitar, respectiv de 30 ani în învăţământul universitar.
(4) Sporurile prevăzute la alin. (1) şi (3) se acordă şi personalului din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi din organele de specialitate ale acestuia,altul decât cel didactic.
(5) Pentru perioada cât acest personal beneficiază de majorarea salariului de bază în conformitate cu Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile alin. (4) nu se aplică.
(6) Prevederile art. 50 alin. (1) şi ale art. 90 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică numai pentru profesorii universitari şi pentru profesorii I, cu gradul didactic I, institutorii şi învăţătorii cu gradul didactic I din învăţământul preuniversitar.
8. Salariul de merit este cuprins în coeficienţii de multiplicare, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, la toate gradaţiile prevăzute la tranşele de vechime recunoscută în învăţământ şi la gradele/treptele profesionale.
9. Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practica pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare şi a viitorilor învăţători, institutori şi profesori beneficiază de un spor de 10 - 25% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat şi calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
10. Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-4 clase de elevi în învăţământul primar primeşte un spor la salariul de bază pentru activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată, potrivit art. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare. Mărimea concretă a sporului se stabileşte după cum urmează:
- pentru 2 clase elevi - 5%;
- pentru 3 clase elevi - 7%;
- pentru 4 clase elevi - 10%.
11. Personalul didactic de predare care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, institutorii şi educatoarele primesc o indemnizaţie de 0,25 din valoarea coeficientului 1,00, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 45 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
12. Senatele universitare pot stabili salarii diferenţiate, cu o creştere de până la 30% din salariul de bază prevăzut pentru funcţia respectivă, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti din venituri proprii.
13. Personalul didactic de predare din învăţământul superior poate primi un spor pentru conducătorii de doctorat de 1% pentru fiecare student, dar nu mai mult de 5 % din salariul de bază.
14. Personalul didactic beneficiază de dreptul la concediul de odihnă, potrivit art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
15. Personalul didactic beneficiază, în caz de deces, de un ajutor acordat celor îndreptăţiţi în cuantum de cinci salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale de stat.
16. Personalul didactic de predare poate fi salarizat şi prin plata cu ora sau prin cumul, conform prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, cu modificările
şi completările ulterioare. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută la art. 43 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
17. În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate personalului salarizat, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum şi condiţiile de acordare ale acestora se stabilesc prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor şi cu avizul comun al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
18. Suma sporurilor acordate cumulat pe total ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază.

Daţi-i o şansă lui Călin !!

APEL UMANITAR


Familia prof. Popa de la Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei, Bihor are nevoie a de ajutorul nostru.

Fiul lor Călin suferă de scolioză evolutivă gravă cu grad foarte avansat (140 grade) şi insuficienţă respiratorie, fiind operat pe cord şi dependent de stimulator cardiac. Deoarece spitalele din România nu au dotarea necesară pentru efectuarea acestei operaţii, singura şansă ca acest copil să ducă o viaţă normală este o operaţie pe coloană care se poate efectua la clinica SCHULTHESS KLINIK din Zurich - Elveţia.În urma demersurilor făcute conform procedurii, a primit acceptul în această clinică şi costurile.

Costul acestei operaţii este de 350000 franci elveţieni ((aprox. 230.000 Euro).). S-au făcut numeroase demersuri la Ministerul Sănătăţii, dar fără nici un rezultat. Copilul este pe zi ce trece tot mai grav, boala având o evoluţie galopantă.

Cu un Euro din partea fiecăruia, Călin poate fi operat în Elveţia pentru a putea duce o viaţă normală.

Număr Teledon apelabil din reţeaua Romtelecom

Număr de acces pentru: 1 EURO 0900 900 031

Sau în conturile deschise pe numele Popa Calin Ioan, la:

Banca BCR – Ştei Bihor

RON: RO41RNCB0037111319110002

EURO: RO14RNCB0037111319110003

Pentru detalii contactaţi-o pe mama lui Călin la adresa:

mamaluic@yahoo.com Tel.0740480321

Vă mulţumim din suflet.

Bacalaureat 2010

Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat 2010 - Anexa nr. 2 la OMECI nr.5203/23.09.2009

Calendarul examenului de Bacalaureat 2010 - anexa nr. 1 la OMECI 5203/23.09.2009

Ordin nr. 5203/23.09.2009 privind aprobarea Calendarului şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat 2010

28 sept. 2009

Intalnire forumisti Bucuresti

Pornind de la forumul edu.ro precum si de la foartele multe probleme care ne macina pe toti cei implicati in invatamant si nu numai, am propus o prima intalnire.
Astfel miercuri 30 septembrie ora 18.00, la sediul FSLI din Bd Regina Elisabeta, nr 32, am invitat la o intalnire, forumistii din Bucuresti, mai ales cei din sectorul II.
sala de sedinte este la etajul II
temele o sa fie cu siguranta cele propuse de participanti
sper sa fie cat mai constructiv chiar daca o sa fie si putin sindicat la mijloc.
Va astept cu drag

FSLI a inceput referendumul pentru strangerea de semnaturi

REFERENDUM
pentru declanşarea grevei generale începând
cu data de 16 noiembrie 2009

Având în vedere că:
1. Legea nr. 221 intrată în vigoare la data de 1 octombrie 2008 nu este încă aplicată;
2. În Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, funcţiile didactice sunt poziţionate în partea inferioară a grilei de salarizare;
3. Veniturile salariale ale personalului din învăţământ vor înregistra o scădere substanţială în situaţia în care Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice va fi promulgată în forma pentru care Guvernul României şi-a asumat răspunderea în Parlamentul României;
4. În temeiul Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor publice, veniturile salariale ale angajaţilor din instituţiile publice trebuie diminuate, în medie cu 15,5% lunar, în perioada octombrie-decembrie 2009,

vă rugăm să vă exprimaţi, prin semnătură, opţiunea pentru declanşarea grevei generale începând cu data de 16 noiembrie 2009.
În situaţia în care rezultatul referendumului va fi favorabil pentru declanşarea grevei generale, aceasta va înceta numai cu acordul membrilor de sindicat


Bucureşti, 28.09.2009

Legile Asumate

Legea Educatiei Nationale
Legea Salarizarii Unitare

26 sept. 2009

COMUNICAT FSLI

La două săptămâni de la sesizarea de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a conducerii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării în legătură cu prevederile Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice conform cărora, veniturile salariale ale personalului didactic se vor diminua substanţial pentru perioada urmatoare datorită anulării sporurilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 128/1997 şi de Contractul Colectiv de Muncă, Ministerul Educaţiei, printr-un comunicat de presă, recunoaşte existenţa acestei erori materiale şi asigură profesorii că ea este remediată.

În urma numeroaselor noastre demersuri şi după ce a fost anunţat calendarul actiunilor de protest, Guvernul Boc, pe ultima sută de metri înainte de trimiterea acestei legi spre promulgare, anunţă că articolul din lege prin care se anulau sporurile, a fost eliminat.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că această eroare materială din textul legii de salarizare a fost introdusă intenţionat, fiind o dovadă incontestabilă a faptului că Executivul este incapabil să asigure fondurile necesare acoperirii integrale a veniturilor salariale pentru angajaţii din învăţământ până la sfârşitul anului.

Având în vedere că reprezentanţii celor doua partide care formează actuala coaliţie aflată la guvernare nu mai sunt credibili, atâta timp cât aceştia nu şi-au onorat promisiunile şi nu şi-au respectat nici angajamentele scrise faţă de salariaţii din învăţământ, apreciem că această problemă va fi rezolvată, în momentul în care în Legea cadru de salarizare publicată in Monitorul Oficial, nu va exista un articol în care să se precizeze că sporurile vor fi anulate la 3 zile de la publicarea acestei legi in M.O..

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia actualei Puteri că acţiunile de protest anunţate se vor desfăşura, datorită poziţionării inacceptabile a funcţiilor pe care le ocupă personalul din educaţie în grila de salarizare şi a faptului că Guvernul a legiferat acordarea a 10 zile libere, fără plată, pentru perioada octombrie – decembrie 2009.

Departamentul de comunicare

Bucureşti 26.09.2009

A nu trece notele in documentele scolare

Trebuie sa recunosc ca aceasta forma de protest am discutat-o destul de mult cu unii colegi de-ai mei.
Totodata si dezbaterile de pe edu.ro au fost un semn ca sa fac aceasta propunere ieri in Colegiu Liderilor FSLI.
Banuiesc ca multi dintre dumneavoastra o sa aveti opinii pro si contra.
Cu siguranta trebuie sa asiguram parintii si elevii, ca aceasta forma de protest nu este impotriva lor.   Nemultumirea noastra este legata de intreaga clasa politica care si-a batut joc de invatamantul romanesc in ultimii 20 de ani.
Forma propusa o sa aiba efect (daca o sa fie sustinuta de catre noi toti) si dupa camapania electorala (asta pentru a nu fi criticati ca facem forme de protest si in aceasta perioada) adica la sf semestrului unu si de ce nu la sfarsitul anului scolar.
Stim cu totii ca in ROF la art57 alin (3) scrie ce este obligatoriu
Notele/calificativele acordate se comunică, în mod obligatoriu, elevilor, se trec în catalog şi în carnetul de elev, de către profesorul/învăţătorul care le acordă şi se comentează cu părinţii.
Nu spune insa cand sa se treaca. Asa ca o sa le notam in caietele proprii si o sa le comunicam parintilor si elevilor, pe care ii asiguram sa stea linistiti. Nu avem niciun gand rau pentru ei.

Stim la fel ca Legea Educatiei Nationale odata publicata in MO o sa anuleze acest regulament si o sa se conceapa o Carta a scolii.
Pana atunci suntem acoperiti de acest regulament si de "vidul legislativ" creat de noua lege.
E posibil ca unii directori sa faca presiuni si exces de zel, insa depinde de fiecare dintre noi reusita acestei actiuni.
Fara solidaritate si unitate nu o sa facem nimic.
Si sa nu uitam ca victoria FSLi de ieri, care a obligat Guvernul sa repuna in plata sporurile taiate prin Legea salarizarii unitare este una partiala.
Mai sunt Legea reorganizarii unde avem problema cu cele 10 zile neplatite
Legea salarizarii unitare care anul viitor se rediscuta pentru 20011
Legea Educatiei nationale care are o multitudine de articole in defavoarea noastra
Asa ca nu trebuie sa ne risipim energia chiar daca in 16 noimbrie o sa fim sau nu in greva generala.
Unitate, Demnitate, Solidaritate cuvinetele care trebuie sa ne caracterizeze in aceste momente.

25 sept. 2009

O noua victorie FSLI

In urma sedintei de azi si a formelor de protest propuse de catre FSLI, Guvernul Romaniei face un pas inapoi.
Astfel a modificat Legea si au renuntat la taierea sporurilor pana la 31 decembrie 2009 AICI
O noua victorie, desi materialul a fost postat in seara aceasta cu data de de ieri, off, off
Ma intreb cum de guvernul Boc asuma o lege si apoi o schimba in continut.
Deocamdata este in binele nostru. Un bine relativ

Astfel vechiul art 49 cu 12 nu mai afecteaza personalul din invatamant prin diminuarea sporurilor.
mai raman cele 10 zile pentru concediu fara plata din cealalta lege
o noua lupta

Adunarea Generala a Consiliului Elevilor-manipulare MECI

In zilele de 26 – 27 septembrie 2009 are loc Adunarea Generala a Consiliului National al Elevilor, la Universitatea Politehnica Bucuresti-Rectorat-Sala Senatului.

FNAP-IP îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că inca o data se incearca manipularea elevilor, incalcarea drepturilor copiilor nostri, prin insasi Regulamentul adoptat de Ministerul Educatiei in 12.12.2007:

-Adunarea Generala a fost convocata de Ministerul Educatiei in termen de mai putin de 1 saptamana, contrar Regulamentului care prevede faptul ca : „Adunarea Generala ordinara se face cu cel putin o saptamana inainte”.

-La Adunarea Generala au fost convocati si inspectori (educativi sau generali) de la insectoratele scolare, chiar daca este vorba numai de intalnirea elevilor.

-Comisia Nationala de Validare a candidaturilor pentru Biroul Executiv al CNE, fara sa se stie componenta nominala, este formata din inspectori scolari si directori de scoala. In acest mod este respectat dreptul copiilor de a alege si a fi ales in structurile reprezentative ale elevilor.

-Este incalcat dreptul constitutional de a fi ales, prin articolul 24 al Regulamentului care nu da dreptul unui copil de clasa a XII-a de a candida la functia de Presedinte.

Prin Regulamentul impus de catre MECI si modul de organizarea a acestei intalniri se incearca manipularea copiilor, influentarea in alegerile care se vor democratice. Copiii au adoptat un Regulament propriu pe care MECI nu l-a validat de luni de zile pentru a nu le lasa libertatea de a hotara pentru ei insusi.

Avem semnale ca unii Presedinti ai Consiliilor Judetene nu au fost convocati sau au fost anuntati in ultima zi pentru a se ingradi participarea lor.

Consiliul National al Elevilor este un organ consultativ al MECI , ar trebui sa reprezinte in mod democratic toti elevii din Romania si nu sa fie subordonat intereselor MECI.

Stimati reprezentanti al MECI, va asiguram ca elevii, copiii nostri stiu sa faca alegeri democratice, stiu sa se organizeze si fara cota marita de participare a inspectorilor impusa de catre dumneavoastra si fara Comisia de Validare tot impusa.

Respectati-le libertatea de a alege si de a fi ales si nu le mai impuneti regulamente care incalca drepturile lor. Incercati sa constientizati faptul ca ei, ELEVII sunt beneficiarii sistemului educational si trebuie sa le fie respectate drepturile. De ce mai avem nevoie de Consiliu National al Elevilor in acest context?

Reamintim ca acesti copii nu sunt ai nimanui, sunt copiii nostri, ai celor care reprezinta FNAP-IP si va CEREM sa le respectati drepturile. Poate din acest motiv, din lista invitatilor si vorbitorilor stabiliti de MECI lipsesc parintii si studentii.

Presedinte FNAP-IP

Mihaela Guna

"MAREA BATALIE" continua

Astăzi, 25.09.2009, s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Colegiului Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Membrii acestuia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de unele prevederi ale ultimelor trei legi pentru care Guvernul PDL- PSD şi-a asumat răspunderea în Parlamentul României, invocând, printre altele, următoarele:
1. Legea Educaţiei Naţionale conţine atât greşeli gramaticale, precum şi prevederi contradictorii, nelegale şi necorelate cu alte legi care vizează educaţia.
2. Conform Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, poziţionarea funcţiilor didactice şi nedidactice în grila de salarizare este inacceptabilă, iar veniturile salariale vor înregistra o scădere dramatică în perioada următoare, prin eliminarea sporurilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale prevăzute în Legea nr.128/1997 şi în Contractul Colectiv de Muncă;
3. În temeiul Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor publice, veniturile salariale ale angajaţilor din instituţiile publice trebuie diminuate, în medie cu 15,5% lunar, în perioada octombrie-decembrie 2009.
Având în vedere şi faptul că după un an de la intrarea în vigoare a Legii nr.221/2008, aceasta nu este încă aplicată, Colegiul Naţional al Liderilor F.S.L.I. a hotărât participarea la acţiunile de protest declanşate de Alianţa Bugetarilor, după cum urmează:
1. pichetarea sediilor PD-L şi PSD din Bucureşti şi din municipiile reşedinţe de judeţ – 30 septembrie 2009, în intervalul orar 1100–1300;
2. grevă generală de o zi în întregul sector bugetar – 5 octombrie 2009;
3. participarea la mitingul organizat de confederaţiile sindicale cu prilejul „Zilei Internaţionale a Muncii Decente” – 7 octombrie 2009;
4. neimplicarea/neparticiparea salariaţilor din sectorul bugetar la organizarea alegerilor prezidenţiale – 22 noiembrie 2009 (6 decembrie 2009, după caz).

Colegiul Naţional al Liderilor F.S.L.I. a mai hotărât:
1. Până pe data de 6 noiembrie 2009, se va desfăşura un referendum în rândul membrilor de sindicat ai federaţiei noastre, pentru a-şi exprima opţiunea în vederea declanşării grevei generale pe termen nelimitat, începând cu data de 16 noiembrie 2009. Acest demers va fi propus şi federaţiilor componente ale Alianţei Bugetarilor.
2. Începând cu data de 28 septembrie 2009, toate rezultatele evaluării elevilor nu vor fi trecute în documentele şcolare, acestea urmând a fi consemnate în documentele proprii ale cadrelor didactice.


COLEGIUL NAŢIONAL AL LIDERILOR

Bucureşti, 25.09.2009

24 sept. 2009

FSLI stabileste maine programul actiunilor de protest

La sediu FSLI va avea loc maine 25 septembrie, 2009, incepand cu ora 10.00, Colegiul National al Liderilor FSLI.
Pe ordinea de zi a acestei sedinte o se hotarasca participarea la formele de protest propuse de Alianta Bugetara precum si completarea calendarului de actiuni de protest.

Sindicatul Liber din Invatamant Maramures (SLIMM) o sa propuna ceea ce a hotarat Conferinta Judeteana SLIMM-aici
adica:
-Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamnat sa faca demersurile pentru initiativa legislativa care sa anuleze cele doua articole din lege;

- Aliantei Bugetarilor sa declanseze greva generala pe perioada nedeterminta incepand cu data de 16 noiembrie 2009 daca pana atunci nu se reyolva problema legii salarizarii bugetarilor.

22 sept. 2009

INFORMARE FSLI 22 septembrie 2009




I. În conformitate cu prevederile art. 49 pct.12 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la trei zile de la data publicării acestei legi în Monitorul Oficial, se anulează următoarele sporuri, indemnizaţii şi drepturi salariale:

- indemnizaţia de rural;

- sporul pentru tranşele suplimentare de vechime;

- gradaţia de merit;

- salariul de merit;

- sporul de stabilitate;

- sporul de suprasolicitare neuropsihică;

- indemnizaţia de conducere pentru funcţiile de conducere, de îndrumare şi de control;

- indemnizaţia acordată pentru dirigenţi, învăţători, institutori şi educatoare;

- sporul de practică pedagogică;

- ajutorul de deces acordat în cuantum de 5 salarii acordat la decesul unui cadru didactic;

- orice alte premii sau drepturi băneşti prevăzute de lege sau de Contractele Colective de Muncă.

II. În temeiul prevederilor art.10 din Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia din măsurile:

-să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestora, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;

- să reducă programul de lucru;

- să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) şi b);

- altă măsură cu efect echivalent.

În situaţia în care moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR pe tema Legii cadru privind salarizarea unitară va fi respinsă şi preşedintele României va promulga cele două legi amintite mai sus, veniturile salariale ale personalului din învăţământ se vor diminua, în medie, cu 40% lunar, pentru perioada octombrie-decembrie 2009.

Pentru susţinerea afirmaţiilor de mai sus anexăm câteva exemple.

DEPARTAMENTUL COMUNICARE

ANEXĂ LA INFORMARE

a) Prof grad I, 22-25 ani vechime, gradatie de merit, dirigentie
Salariul brut actual: 3109 ron
Salariul brut diminuat: 2261 ron

b) Prof grad I, 22-25 ani vechime, salariu de merit, dirigentie
Salariul brut actual: 2860 ron
Salariul brut diminuat: 2261 ron

c) Prof grad I, 22-25 ani vechime, gradatie de merit, dirigentie , spor de rural 15%
Salariul brut actual: 3380 ron
Salariul brut diminuat: 2261 ron

d) Invatator grad I, 25-30 ani vechime, dirigentie, salariu de merit,
Salariul brut actual: 2350 ron
Salariul brut diminuat: 1858 ron

e) Invatator grad I, 25-30 ani vechime, dirigentie, gradatie de merit,
Salariul brut actual: 2555 ron
Salariul brut diminuat:1858 ron

f) Invatator grad I, 25-30 ani vechime, dirigentie, gradatie de merit, spor rural 15%
Salariul brut actual: 2778 ron
Salariul brut diminuat: 1858 ron

g) Invatator definitiv, 2-6 ani vechime, dirigentie, spor rural 15%
Salariul brut actual: 1284 ron
Salariul brut diminuat: 1033 ron

h) Director, prof grad I, 10-14 ani vechime, gradatie de merit, ind de conducere 30%
Salariul brut actual: 2874 ron
Salariul brut diminuat: 1854 ron

i) Director, prof grad I, 25-30 ani vechime, gradatie de merit, ind de conducere 30%
Salariul brut actual: 3713 ron
Salariul brut diminuat: 2365 ron

j) Inspector şcolar, prof grad I, 25-30 ani vechime, gradatie de merit, ind de conducere 40%
Salariul brut actual: 3903 ron
Salariul brut diminuat: 2365 ron

k) Secretar sef IA, studii medii, salariu de merit, ind de conducere 20%

Salariul brut actual: 2351 ron
Salariul brut diminuat: 1483 ron

Forme de protest hotarate de Alianta Bugetara

ALIANŢA BUGETARILOR alcătuită din:

1. Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER”,
2. Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”,
3. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ,
4. Federaţia „SANITAS” din România,
5. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe,
6. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală,
7. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială,
8. Federaţia Naţională a Statisticienilor din România,
9. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „PUBLISIND”,
10. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
11. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual,
12. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală şi Centrală din România „COLUMNA”


întrunită în şedinţă în data de 21.09.2009,
a constatat că Guvernul Boc a ignorat solicitările noastre anterioare şi acţiunea de pichetare a sediului Parlamentului din data de 15.09.2009, angajându-şi răspunderea atât asupra Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege prin care veniturile salariale ale personalului bugetar se vor diminua drastic în ultimele trei luni ale anului 2009, cât şi asupra Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor din instituţii publice, lege prin care angajaţilor din instituţiile publice li se vor acorda 10 zile libere, neplătite, în perioada octombrie-decembrie 2009.

În aceste condiţii, Alianţa Bugetarilor a hotărât continuarea acţiunilor de protest, conform următorului calendar:
1. pichetarea sediilor PD-L şi PSD din Bucureşti şi din municipiile reşedinţe de judeţ – 30 septembrie 2009, în intervalul orar 1100–1300;
2. grevă generală de o zi în întregul sector bugetar – 5 octombrie 2009;
3. participarea la mitingul organizat de confederaţiile sindicale cu prilejul „Zilei Internaţionale a Muncii Decente” – 7 octombrie 2009;
4. neimplicarea / neparticiparea salariaţilor din sectorul bugetar la organizarea alegerilor prezidenţiale – 22 noiembrie 2009 (+ 6 decembrie 2009, după caz)

Alianţa Bugetarilor solicită, în continuare, Guvernului României următoarele:
1. renegocierea, în regim de urgenţă, a Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
2. stoparea disponibilizărilor în sectorul bugetar;
3. renunţarea la acordarea concediului fără plată, forţat.

Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER”, Preşedinte: Anton HADĂR
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”,Preşedinte: Gheorghe ISVORANU
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Preşedinte: Aurel CORNEA
Federaţia „SANITAS” din România,Primvicepreşedinte: Adrian BÎREA
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe, Preşedinte: Vasile MARICA
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală, Preşedinte: Răzvan BORDEANU
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială,Preşedinte:Constantin BUZOIU
Federaţia Naţională a Statisticienilor din România, Preşedinte: Dan PARASCHIV
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „PUBLISIND”, Preşedinte: Ştefan TEOROC
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,Preşedinte: Sorin DUMITRAŞCU
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Secretar general: Paraschiv TOADER
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală şi Centrală din România „COLUMNA”
Preşedinte: Sorin STAN

21 sept. 2009

ALIANŢA BUGETARILOR se intalneste astazi la ora 17.00 la sediu FSLI

ALIANŢA BUGETARILOR alcătuită din:

1. Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER”,
2. Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”,
3. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ,
4. Federaţia „SANITAS” din România,
5. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe,
6. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală,
7. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială,
8. Federaţia Naţională a Statisticienilor din România,
9. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „PUBLISIND”,
10. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
11. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual,
se întruneşte în şedinţă astăzi, 21.09.2009, la ora 17.00 l asediu FSLI.
la ora 17.45 o să fie o Conferinţă de presă la sediu FSLI

20 sept. 2009

Diversionistul Cătălin Croitoru recidivează!

Printre invitaţii care au participat la emisiunea „Realitatea zilei” din data de 18.09.2009, s-a numărat şi preşedintele din umbră al Federaţiei Educaţiei Naţionale, deputatul PD-L Cătălin Croitoru.

După ce moderatorul emisiunii, Răzvan Dumitrescu, a dat citire unui comunicat al F.S.L.I., în care s-a semnalat, printre altele, că odata cu intrarea în vigoare a Legii cadru privind salarizarea unitară, veniturile salariale ale personalului din învăţământ se diminuează în perioada următoare cu peste 45%, Cătălin Croitoru pus să comenteze acest comunicat, a făcut afirmaţii scabroase şi diversioniste la adresa federaţiei noastre. „Atunci când la Ministerul Educaţiei s-a discutat problema celor 10 zile libere neplătite, reprezentanţii F.S.L.I. au fost de acord cu diminuarea sau reducerea unor sporuri”, a afirmat halucinant Cătălin Croitoru.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ reaminteşte membrilor săi de sindicat că, la începutul lunii septembrie, Federaţia Educaţiei Naţionale, prin vocea secretarului general Constantin Ciosu, pentru a-şi demonstra obedienţa faţă de Guvernul Boc, a acceptat acordarea a 10 zile libere fără plată pentru salariaţii din învăţământ, propunând amânarea începerii anului şcolar cu două săptămâni.

De asemena, federaţia noastră reaminteşte salariaţiilor din învăţământ că, atunci când ministrul educaţiei a propus diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5% lunar, pentru perioada septembrie- noiembrie 2009, prin reducerea cu 50% a sporurilor prevăzute de lege, reprezentanţii federaţiilor sindicale au respins categoric această soluţie, argumentând ca o astfel de măsură ar fi ilegală.

Este suspect şi surprinzător faptul că domnul deputat Cătălin Croitoru, vicepreşedinte al Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor, un „profesionist” şi un „vehement” apărător al drepturilor membrilor de sindicat , cel care în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2008 clama: „dacă ajung parlamentar, nu voi accepta ca Parlamentul să elaboreze legi proaste şi interpretabile pentru educaţie”, a analizat atât de superficial proiectele legilor pentru care Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea în Parlamentul României. Dacă studia interesat proiectele acestor legi, ar fi constatat,printre alte nedreptaţi, lacune şi inadvertenţe, că la 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial a Legii cadru privind salarizarea unitară, toate sporurile prevăzute de Legea nr. 128/1997, se anulează.

Ghinionul domnului Cătălin Croitoru este că membrii F.S.L.I. sunt oameni inteligenţi, care nu pot fi manipulaţi uşor.

Este surprinzător faptul că mai există oameni, puţini ce-i drept, care mai au încredere într-un pesonaj cu un comportament atât de abject.

BIROUL OPERATIV AL F.S.L.I.

Bucureşti,

20 septembrie 2009

18 sept. 2009

Greva japoneza in invatamantul maramuresean


Astazi intre orele 10.00 si 14.00 a avut loc la Liceul de Arta din Baia Mare, Conferinta Judeteana a SLIMM.
Ultima forma a legii salarizarii unitare a aruncat in aer sistemul de invatamant. Astfel incepand de la finalul acestei luni, vor primi salarii diminuate chiar si cu 40-50%. Executivul a decis, prin doua articole de lege, sa abroge aproape toate sporurile dascalilor, mai putin cel de vechime, pana la data de 31 decembrie, iar de la 1 ianuarie 2010 sa aplice legea salarizarii, care la randul ei anuleaza sporul de stabilitate, cel de rural, de consiliere si salariul de merit.

Dupa trei zile de pa publicarea legii in Monitorul Oficial, profesorii mai au un singur spor, cel de vechime. Vom ramane astfel pe ultimele luni sa primi salarii mult mai mici decat pana acum, lucru care ne ingrijoreaza foarte mult.


Dascalii au la indemana si o solutie legala si anume initiativa legislativa pentru anularea celor doua articole. Aceasta presupune strangerea a cate 100.000 de semnaturi pentru fiecare articol de lege pe care doresc sa il modifice.

Sindicalistii maramureseni au decis astazi ca nemultumirile lor vizavi de anularea tututror sporurilor vor fi luate in seama printr-o greva japoneza care va incepe de luni, 21 septembrie si va dura pana pe 5 octombrie, ziua in care intreg sistemul bugetar va fi in greva generala.

Urmeaza ca pentru data de 5 octombrie sa incercam organiyarea unui miting in municipiu Baia Mare si alte localitati ale judetului, unde o sa cerem si celeorlate sindicate din sistemul bugetar sa adere.


Totodata, astazi in cadrul Conferintei Judetene a SLIMM, s-au facut urmatoarele propuneri: Luni, la intalnirea ce va avea loc in cadrul Aliantei Bugetarilor, de la sediul FSLI, voi face propunerea sa recurgem la o greva generala in intreg sistemul bugetar incepand cu data de 16 noiembrie.

Pana atunci vom cere FSLI , sa apelam la doua intitiative legislative, prin care vom solicita modificarea celor doua articole din legea salarizarii unitare care abroga sporurile din invatamant.

In cadrul Conferinteiam hotarat infiintarea Asociatie Pensionarilor din Invatamant.

Tot astazi intre orele 14.00-16.00 a avut loc Comisia Paritara unde am analizat situatia legata de reducerile de posturi din invatamant. Urmeaya ca Luni sa avem o discutie la minister, despre intentia MECI de a reduce mai mule posturi.

INVATAMANT. Minciunile fara acoperire ale Executivului au transpus sistemul de invatamant preuniversitar intr-o situatie fara precedent. Pentru prima data, Guvernul elimina toate sporurile cadrelor didactice, pe alocuri injumatatind salariile acestora. In urma acestor decizii aberante, dascalii maramureseni au alcatuit un calendar de proteste, care va contine greva japoneza, greva de o zi, greva generala daca va fi cazul si, in conditii extreme, este luata in considerare si varianta (putin probabila) a demisiei in bloc.

Sporuri taiate. Noua lege a salarizarii unitare face prapad in sistemul de invatamant preuniversitar. Potrivit presedintelui Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLIMM), Liviu Marian Pop, sumele cu care vor fi remunerati dascalii pentru munca depusa vor fi diminuate semnificativ.

„Astfel, de la publicarea in Monitorul Oficial, in trei zile, toate sporurile, cu exceptia sporului de vechime, nu se vor mai acorda pana in 31 decembrie. De la 1 ianuarie, odata cu intrarea in vigoare a legii salarizarii unitare, nu vor mai fi acordate sporul pentru dirigentie, sporul de stabilitate, sporul de supraincarcare neuropsihica, sporul de rural si salariul de merit. Cat despre fondul de premiere, acesta a fost taiat de mult”, a explicat Liviu Marian Pop. Vezi materialul VIDEO cu explicatia modalitatii in care vor fi remunerati profesorii odata cu eliminarea sporurilor.

Gaselnita guvernamentala. "Reprezentantii Guvernului a spus ca nimeni nu pierde. Este si normal, din moment ce noua ni se elimina acum sporurile, avem salariile diminuate pana in 31 decembrie, dupa care pasim in 2010 in grila legii salarizarii unitare, unde, nu se va schimba nimic comparativ cu ceea ce va fi dupa eliminarea sporurilor", a spus secretarul general al FSLI si presedinte al organizatiei maramuresene. "Aceasta este gaselnita gasita de domnii Pogea si Sarbu", a adaugat el.

Potrivit lui Pop, singurii dascali care vor beneficia de cresteri salariale, sunt dascalii fara experienta in sistem, care sunt remunerati cu pana la 705 lei pe luna, in acest moment. Acestei categorii de cadre didactice, salariile vor creste, insa intr-o masura aproape nesemnificativa.

Calendarul protestelor. In urma sedintei operative a Colegiului Liderilor de Sindicat din judetul Maramures s-a incercat alcatuirea unui calendar al protestelor pentru perioada imediat urmatoare. Si dascalii au votat sa isi manifeste dezgustul fata de modalitatea nemultumitoare cu care sunt tratati de Executiv chiar incepand cu ziua de 22 septembrie.

"De luni si pana pe 5 octombrie, ne vom afla in greva japoneza, urmand ca la ziua stabilita sa declansam acea greva de o zi in intreg sistemul bugetar. De asemenea, tot luni, 22 septembrie, ne vom intalni cu colegii din Alianta bugetara, pentru a stabili un calendar comun de proteste. La nivelul judetului Maramures, am hotarat sa propunem declansarea unei greve generale incepand cu 16 noiembrie (n.r in timpul campaniei electorale pentru prezidentiale) si initierea pe linie legislativa a unui proiect prin care sa amendam articolele din lege care ne elimina sporurile", a explicat Liviu Marian Pop.

Maramuresul - luat sau nu in seama? Pentru amendarea legii, dascalii au nevoie de cel putin 100.000 de semnaturi. Cadrele didactice din Maramures au ales aceasta forma de protest, in speranta ca de data aceasta, cuvantul lor va fi luat in serios. Pentru ca, sa nu uitam, la 6 mai, a fost semnat un Acord la nivel national, la care Maramuresul s-a declarat impotriva. "In opinia mea, momentul semnarii acelui Acord a fost cea mai mare greseala posibila. Si am spus acest lucru si la momentul respectiv. De asemenea, tin sa precizez ca invatamantul nu a mai fost atat de nedreptatit niciodata intr-o asemenea maniera, de 20 de ani incoace", a conchis Pop.
sursa :www.infomm.ro

AICI care produce dezastrul la art 48 alin 40 si 49 alin 12

Stimati colegi,

Traim momente in care Guvernul Romaniei incearca cu orice pret sa umileasca personalul din invatamant prin asumarea celor trei legi. Asta dupa ce coeficientii negociati cu confederatiile sindicale au fost diminuati in mod unilateral cu 40% de catre Ministerul Muncii si inca 20% de catre Ministerul de Finante.

Dintre cele trei rele pe primul loc se afla LEGEA CADRU privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pe care o gasiti http://www.gov.ro/upload/articles/106607/LEGE-cadru-privind-salarizarea-unitara.pdf si care a fost modificata in 14 septembrie in mod unilateral de catre Guvernul Romaniei.

Art.48. spune – De la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

alin 40 Art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (2) şi alin. (12), art. 51 alin. (4), art. 89, art. 90 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 94 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare

Art.49. spune – La 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României se abrogă:

alin 12 Art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 50 alin. (3), art. 50 alin. (4), art. 50 alin. (6), art. 50 alin. (7), art. 50 alin. (8), art. 50 alin. (11), art. 50 alin. (12), art. 50 alin. (13), art. 51 alin. (1), art. 51 alin. (2), art. 51 alin. (4), art. 51 alin. (5), art. 51 alin. (7), art. 89, art. 90 alin. (2), art. 90 alin. (3), art. 90 alin. (4), art. 90 alin. (6), art. 90 alin. (7), art. 90 alin. (9), art. 90 alin. (10), art. 90 alin. (11), art. 90 alin. (12), art. 91 alin. (1), art. 94 alin. (4), art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare

Daca in 3 zile de la publicarea in MO pana la 31 decembrie 2009, se doreste o diminuare a salariilor tuturor celor care lucreaza in invatamant, cu siguranta de la 1 ianuarie 2010 aplicarea legii salarizarii unitare o sa resptecte articolul 7(2) din lege in care se spune ca nimeni nu o sa înregistreze o diminuare a salariului brut (e diminuat de la 3 zile de la punblicarea in MO)

Astfel, Conferinta Judeteana a Sindicatului Liber din Invatamant Maramaures intrunita in sedinta extraordinara in data de 18 septembrie 2009 a hotarat urmatoarele:

- incepand cu data de 21 septembrie si pana in data de 5 octombrie greva japoneza (banderola alba pe mana dreapta);

- in data de 5 octombrie 2009 greva generala de o zi conform programului propus de Alianta Bugetara;

- in data de 5 octombrie miting in Baia Mare si in localitatile si orasele in care membrii afiliati la SLIMM o sa doreasca (urmeaza ca pana vineri 25 septembrie sa se centralizeze locatiile)

- in data de 22 noiembrie neimplicarea in comisiile de alegeri.

si propune:

- Federatie Sindicatelor Libere din Invatamnat sa faca demersurile pentru initiativa legislativa care sa anuleze cele doua articole din lege;

- Aliantei Bugetarilor sa declanseze greva generala pe perioada nedeterminta incepand cu data de 16 noiembrie 2009.

18 septembrie 2009 Biroul Operativ SLIMM,

presedinte Liviu Marian POP


Guvernul Boc îşi bate joc de salariaţii din învăţământ!

După ce ministrul muncii, Marian Sârbu, ministrul finanţelor Gheorghe Pogea şi Primul – Ministru Emil Boc au clamat permanent, în ultimele luni de zile, că „odată cu intrarea în vigoare a Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice niciun venit salarial nu va fi diminuat”, iată că forma finală a legii, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlamentul României, le infirmă afirmaţiile.
Astfel, potrivit art. 49 din Legea de salarizare unitară, la trei zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României nu se mai acordă sporurile, indemnizaţiile şi premiile care li se cuveneau tuturor categoriilor de personal din învăţământ potrivit Statutului personalului didactic şi legislaţiei în vigoare.
Prin această măsură, veniturile salariale ale personalului din învăţământ se diminuează în perioada următoare cu peste 45%.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că această decizie luată de Guvernul Boc este de neacceptat şi vom recurge la orice formă de protest prin care să determinăm clasa politică să elimine din textul legii de salarizare prevederile prin care sunt grav afectate veniturile personalului din învăţământ. Este o măsură aberantă care vine în completarea celei de poziţionare jignitoare a funcţiilor din învăţământ în partea inferioară a grilei de salarizare ” a declarat Aurel Cornea, Preşedintele F.S.L.I.
DEPARTAMENTUL COMUNICARE
Bucureşti,
18 septembrie 2009

17 sept. 2009

TOATE SPORURILE DIN INVATAMANT ANULATE DE CATRE LEGEA SALARIZARII UNITARE

Art.48. – De la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
40. Art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (2) şi alin. (12), art. 51 alin. (4), art. 89, art. 90 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 94 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare


Art.49. – La 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României se abrogă:
12. Art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 50 alin. (3), art. 50 alin. (4), art. 50 alin. (6),art. 50 alin. (7), art. 50 alin. (8), art. 50 alin. (11), art. 50 alin. (12), art. 50 alin. (13), art. 51 alin. (1), art. 51 alin. (2), art. 51 alin. (4), art. 51 alin. (5), art. 51 alin. (7), art.89, art. 90 alin. (2), art. 90 alin. (3), art. 90 alin. (4), art. 90 alin. (6), art. 90 alin. (7),art. 90 alin. (9), art. 90 alin. (10), art. 90 alin. (11), art. 90 alin. (12), art. 91 alin. (1), art. 94 alin. (4), art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului
didactic, cu modificările şi completările ulterioare


POATE E TIMPUL DE GREVA GENERALA
DEMISIA

adica toate sporurile din contractele colective de muna, sporul de rural, sporul de diregentie, transele suplimentare sunt definitiv abrogate de la data publicarii in MO.

iar pana in 31 decembrie suplimentar se mai abroga gradatie de merit, salariu de merit, spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihica si indemnizatiile de conducere de la inspectorat si directori, directori adjuncti, spor practica pedagogica.


exemplele DEZASTRULUI LA POSTAREA 9

GUVERNUL BOC ISI ASUMA TITLURI!!!


IN ACEST MOMENT PE SITE-UL GUVERNULUI NU MAI ESTE NICIO LEGE A EDUCATIEI LA LINK-UL RESPECTIV
POATE TOTUSI DOMNUL BOC NE SPUNE CARE ESTE VARIANTA CORECTA
AM VAZUT CA NU STIE SA NUMERE PE O VARINATA A LEGILOR
DE ART 327 A TRECUT LA 333
TRIMITERILE DE LA ARTICOLE DIN LEGE LA ARTICLE INEXISTENTE IN LEGE
SAU TRIMITERE DE LA ART DIN LEGEA SALARIZARII LA LEGEA ABROGATA DE LEGEA EDUCATIEI NATIONALE SUNT IN CONTINUARE PE SITE
MA INTREB IN CE TARA TRAIM
SI LA CE ATAT GRABA PENTRU ACESTE LEGI

16 sept. 2009

MECI politizeaza functiile de conducere din unitatile scolare


Tot se vorbeste despre descentralizarea invatamantului. Totul numai la nivel de vorba goala. Asta deoarece doamna ministru doreste centralizarea functiilor de conducere.
Daca pana azi functiile de conducere neocupate in urma concursului pentru directori erau ocupate prin dispozitie a inspectorului general, de azi acest lucru se face prin ordin de minsitru. Adica centralizarea deciziei.
Banuiesc ca in optica ministerului, directorii cu delegatie sunt mai importanti decat cei cu concurs, deoarece primii sunt numiti de catre ministru iar ceilalti prin decizie de inspector general.
Lasand la o parte substratul politic al acestui ordin pot spune ca mai este un scop bine gandit de actuala guvernare.
Acela de a duce la indeplinire ordinele ministerului mai ales in ceea ce priveste aplicarea masurilor din proiecul de lege de ieri

Art.10 - (1) În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situaţia de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia din următoarele măsuri:
a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestora, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la10 zile lucrătoare;
b) să reducă programul de lucru;
c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) şi b);
d) altă măsură cu efect echivalent.
(2) Cu respectarea prevederilor alin.(1), autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a-şi organiza activitatea, astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public.
(3) Modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute la alin.(1) se stabileşte cu acordul salariatului, după consultarea organizaţiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
(4) În lipsa acordului sau în cazul în care, urmare opţiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul şi numărul de zile libere, precum şi reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituţiei publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depăşească nivelul prevăzut la alin. (1).
(5) Angajatorul nu poate acorda zilele libere prevăzute la alin.(1) în zilele de sărbătoare legală.
(6) Zilele libere sau, după caz, reducerea programului de lucru prevăzute la alin. (1), (3)-(5) nu afectează durata concediului de odihnă anual şi sunt asimilate unei perioade de activitate, inclusiv în specialitate, efectivă. Salariatul beneficiază în această perioadă de toate drepturile cuvenite, potrivit legii, altele decât cele salariale.
(7) Pentru personalul militar din instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, măsura prevăzută la alin.(1) lit.a) se aplică pentru un număr de până la 14 zile calendaristice.


Cine nu duce la indeplinire pleaca
Legalitatea ordinului lasa si ea loc de interpretare.
Se aplica de la 1 septembrie 2009 desi urmeaza sa se publice in MO (cand nu stim) desi este un ordin din 16 septembrie.
Toate masurile si pasii sunt bine calculati de unii...

Ce forma de protest credeti ca ar trebui facuta daca se asuma cele doua legi? Sondaj LMP

greva generala 134 (79%)

greva de o zi 7 (4%)

mitinguri 13 (7%)

nimic 15 (8%)

15 sept. 2009

COMUNICAT FSLI 15 septembrie 2009

Organizaţiile afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ participă în data de 15.09.2009, atât la pichetarea Palatului Parlamentului, cât şi a prefecturilor judeţene, pentru susţinerea acţiunilor de protest anunţate de Alianţa bugetarilor, prin care se cere Guvernului Boc următoarele:
- renunţarea la angajarea răspunderii în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra Proiectului Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
- renegocierea Proiectului Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi supunerea sa dezbaterii camerelor Parlamentului României;
- stoparea disponibilizărilor în sectorul bugetar;
- neacordarea concediului fără plată forţat,

Astfel, peste 1500 membri de sindicat din sectoarele municipiului Bucureşti şi din judeţele Dâmboviţa, Braşov, Prahova, Arad, vor fi prezenţi la acţiunea de protest în faţa Parlamentului României.
În acelaşi timp, în judeţele: Arad, Călăraşi, Bihor, Timiş, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Cluj, Bacău, Ialomiţa, Maramureş, Prahova, Constanţa, membrii de sindicat vor protesta în faţa prefecturilor.
În municipiul Bacău, precum şi în oraşele Moineşti, Comăneşti şi Oneşti se vor desfăşura mitinguri de protest.

PREŞEDINTE,

Aurel CORNEA

14 sept. 2009

Organizatiile FSLI picheteaza prefecturile judetene

Organizatiile FSLI picheteaza prefecturile judetene

Pe langa boicotarea discursurilor politice din unitatile de invatamant in care participa politicienii, organizatiile FSLI din tara organizeaza si alte forme de protest:

- FSLI Arad 14.09.2009 pichetarea Prefecturii

- FSLI Calarasi 14.09.2009 banderole albe, 15.09.2009 pichetare Prefectura

- FSLI Bihor 16.09.2009 ora 13.30 pichetare Prefectura

- FSLI Timisoara 17.09.2009 pichetare Prefectura

- FSLI Bistrita Nasaud 15.09.2009 ora 14-15 pichetare Prefectura

- FSLI Iasi 15.09.2009 ora 15-17 pichetare Prefectura

- FSLI Cluj 15.09 ora 11-13 pichetare Prefectura

- FSLI Bacau 15.09.2009 ora 13.30 miting Bacau, Mooinesti, Comanesti, Onesti
- FSLI Ialomita 15.09.2009 pichetare Prefectura

- FSLI Maramures 14.09.2009, pichetare Prefectura
- FSLI Prahova 15.09.2009 ora 14.00 pichetare prefectura

Pana in prezent nicun politician nu a participat la o festivitate de deschidere de an scolar.

Bucureşti PREŞEDINTE,

14.09.2009

Aurel CORNEA

13 sept. 2009

proteste in invatamnt

Luni 14.09.2009, cadrele didactice din învăţământul mehedinţean protestează împotriva clasei politice pentru modul în care au tratat cadrele didactice. Membrii de sindicat vor purta o banderolă negră pe mână iar la festivităţile de deschidere a noului an şcolar nu vor tolera participarea politicienilor.

PICHETARE PREFECTURA 14.09.2009 ORELE 12-14

SLIMM, analizând situaţia creată în învăţământ prin asumarea unei legi a educaţiei, in foarte mare graba, al cărei text care nu ţine cont de putinile negocieri din august cu sindicatele şi a unei legi a salarizării unitare care situează cadrele didactice la periferia grilei de salarizare, a hotărât declanşarea unor acţiuni de protest care vor debuta luni 14 septembrie la deschiderea anului şcolar.
SLIMM sfătuieşte membrii de sindicat să nu participe la manifestările festive ocazionate de deschiderea anului şcolar, la care vor fi prezenţi politicieni.
Luni, 14 septembrie, SLIMM organizează o pichetare a Prefecturii, finalizata cu înmânarea unui memoriu către prefectul judeţului Maramures.
Revendicarile membrilor se sindicat sunt urmatoarele:
- În proiectul Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, învăţământul este situat la periferia grilei de salarizare, iar aplicarea Legii va avea drept efecte: diminuarea veniturilor de natură salarială ale personalului din sistem, crearea de inechităţi prin pierderea unor drepturi câştigate ale salariaţilor din educaţie, îngheţarea salariilor pe perioadă nedeterminată indiferent de rata inflaţiei, concedieri masive în sectorul bugetar;
- Guvernul României refuză aplicarea Legii nr. 221/2008 – de majorare a salariilor personalului didactic;
- În ultima perioadă, în învăţământul preuniversitar de stat, s-a procedat la desfiinţarea a aproximativ 20.000 de posturi, ceea ce a dus la disponibilizări masive de personal;
- Executivul intenţionează să îi forţeze pe cei peste 400.000 de salariaţi din învăţământ să accepte concediu fără plată pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare, ceea ce va implica trimiterea acasă a celor peste 3,5 milioane de elevi.
Cea mai mare nemulţumire a sindicaliştilor din învăţămînt se leagă de acea economie de 15% la fondul de salarii la care guvernul obligă toate instituţiile bugetare.
La pichetare sunt asteptati intre 50 si 500 de lideri de sindicat si membri de sindicat din unitatile de invatamant din Maramures.
Pe langa boicotarea discursurilor politice din unitatile de invatamant in care participa acestia, organizatiile din tara organizeaza si alte forme de protest:
- FSLI Arad 14.09.2009 pichetarea Prefecturii
- FSLI Calarasi 14.09.2009 banderole albe, 15.09.2009 pichetare Perfectura
- FSLI Bihor 16.09.2009 ora 13.30 pichetare Perfectura
- FSLI Timisoara 17.09.2009 pichetare Perfectura
- FSLI Bistrita Nasaud 15.09.2009 ora 14-15 pichetare Perfectura
- FSLI Iasi 15.09.2009 ora 15-17 pichetare Perfectura
- FSLI Cluj 15.09 ora 11-13 pichetare Perfectura
- FSLI Bacau 15.09.2009 ora 13.30 miting Bacau, Mooinesti, Comanesti, Onesti
- FSLI Ialomita 15.09.2009 pichetare Prefectura
- FSLI Prahova 15.09.2009 ora 14.00 pichetare prefectura

Biroul Operativ SLIMM
presedinte Liviu Marian Pop

Postări populare