28 mai 2008

România, reclamată la Organizaţia Internaţională a Muncii din cauza salariilor profesorilor

România se află, pentru a doua oară, pe lista cazurilor speciale monitorizate de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), în urma unei plângeri făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) privind salarizarea cadrelor didactice.În urma raportului trimis de FSLI, anul trecut, la Comisiei de Norme a OIM, în care se reclamă nerezolvarea problemelor privind plata cu regularitate a salariilor cadrelor didactice şi finanţarea sistemului de educaţie, OIM va discuta, şi anul acesta, situaţia României, în cadrul Adunării Generale din luna iunie. FSLI a reclamat,printre altele, că în bugetul de stat pe 2007 nu au fost prevăzute decât 5,2 procente din PIB pentru sistemul de educaţie publică, deşi, conform legii, acesta trebuie să fie de 6 la sută. De asemenea, sindicatele au menţionat mai multe sporuri salariale şi alocaţii pe care Guvernul refuză să le plătească cadrelor didactice şi personalului auxiliar, ceea ce a dus la procese câştigate de profesori. Mai mult decât atât, Guvernul nu acordă salariul minim calculat pentru intervalul 2007-2010.

Sindicatele au mai menţionat în raportul către OIM că Guvernul nu a elaborat încă un proiect de lege cu privire la remunerarea angajaţilor din sectorul public şi la diferenţele salariale dintre cadrele didactice şi celelalte categorii de funcţionari bugetari, aşa cum se angajase într-o convenţie semnată cu OIM în 2005.

În urma plângerii formulate de sindicate şi a răspunsului Guvernului României, cerut de OIM, Comisia de Norme a solicitat Executivului să prezinte măsurile luate pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti prin care se cere recalcularea sau plata retroactivă a anumitor sporuri şi indemnizaţii pentru cadrele didactice.

În răspunsul guvernului privind raportul trimis de sindicate la OIM se consideră nefondate cea mai mare parte a reclamaţiilor, cum ar fi aceea referitoare la salariul minim lunar, care, potrivit Executivului, nu ar avea obiect în cazul angajaţilor din sectorul bugetar.

Rezultatele elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a la teza cu subiect unic la limba şi literatura română - semestrul II

Rezultatele elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a la teza cu subiect unic la limba şi literatura română - semestrul II
71,28% din elevii de clasa a VII-a care au susţinut, în data de 13 mai, teza cu subiect unic la limba şi literatura română, au obţinut note între 5 şi 10 (în cifre absolute 148.200 elevi). Procente ridicate (peste 80%) s-au contabilizat în judeţele Mehedinţi - 84,69%, Olt - 82,79% şi Gorj - 80,33%. Un procentaj redus la nivelul acestor note a fost înregistrat în judeţul Harghita (55,09%). Astfel, la nivel naţional, din totalul de 217.144 candidaţi înscrişi au participat 207.906 (95,74%). Rate de participare ridicate au fost consemnate în judeţele Mureş (97,75%), Neamţ (97,70%), Sălaj (97,53%) şi Suceava (97,52%). 59.698 elevi au obţinut note sub 5 (28,71%). Numărul notelor de 10 a fost de 4.269 (2,05%) - cele mai multe în municipiul Bucureşti - 351. Opt elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Cea mai slabă prezenţă la clasa a VII-a a fost în judeţul Dolj (92,50%).
La nivelul clasei a VIII-a, teza cu subiect unic a fost susţinută de 205.998 elevi, adică 96,65% din cei 213.120 elevi înscrişi. O rată de participare de peste 98% s-a înregistrat în judeţele Gorj (98,93%), Harghita (98,76%) şi Caraş-Severin (98,72%). Cea mai slabă prezenţă a fost în Bucureşti - 95,23%. 69,10% dintre cei prezenţi, respectiv 142.346 elevi, au obţinut note între 5 şi 10. Procente de peste 75% pe acest interval s-au înregistrat în judeţele Mehedinţi (78,77%), Gorj (77,95%), Caraş-Severin (77,07%), Suceava (77,17%) şi Olt (75,77%), iar sub 55% în judeţul Harghita (51,58%). 6.861 elevi au obţinut note de 10 / 3,33% (cele mai multe în municipiul Bucureşti - 589). 63.649 elevi au primit note sub 5 (30,89%), iar trei elevi au fost eliminaţi.
Activităţile de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic la limba şi literatura română în semestrul al doilea s-au desfăşurat corespunzător cerinţelor iniţiale. Transmiterea subiectelor s-a realizat în intervalul orar 1000-1040, conform parametrilor tehnici proiectaţi, 875 centre de comunicare, adică 99,43%, reuşind conectarea în sistem şi descărcarea variantelor de subiect. Drept urmare, toţi elevii prezenţi au început lucrarea scrisă la ora 12.00. Subiectele au fost elaborate respectându-se programele şcolare pentru tezele cu subiect unic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a din semestrul al II-lea. Gradul de dificultate a subiectelor a fost mediu şi a oferit posibilitatea fiecărui elev să rezolve sarcinile de lucru, în funcţie de cunoştinţele deţinute şi de competenţele dobândite. Evaluarea tezelor cu subiect unic s-a desfăşurat, în centre de evaluare, unde nu s-au semnalat probleme deosebite.

BIROUL DE PRESĂ
Sursa:http://www.edu.ro/index.php/pressrel/10042

Seismograf/ În apărarea limbii române

În cei cîţiva ani în care se pregătea aderarea României la Uniunea Europeană am auzit voci politice, suficient de sonore, care pledau pentru păstrarea identităţii. Apoi expresiile au devenit clişee care s-au transmis de la un politician la altul, golindu-se de conţinut. Ceea ce stă în spatele cuvîntului tradiţie nu este un merit al vreunui om politic. Fenomenul funcţionează fără să depindă de sensibilitatea politicianului. Mai degrabă partea economică se face auzită.
Identitatea supremă a unui popor este limba care o vorbeşte. La noi, limba română. Apărarea ei este o chestiune de securitate naţională. În plină campanie electorală limba şi literatura română primesc din partea Ministerului Educaţiei lovituri care se vor resimţi peste vreme. În cauză sînt subiectele la oral pentru proba de Limbă şi literatură română la Bacalaureatul care va începe nu peste mult timp. Elevilor li se impun subiecte care nu au tangenţă cu limba română. Scheele de la Uniunea Europeană i-a înlocuit pe Caragiale şi Nichita Stănescu. Apoi Raportul Tismăneanu şi texte de legislaţie europeană. Mi se pare o ploconire în faţa directivelor europene, fără nici un discernămînt. Oricît ni s-ar părea de ciudat, cheia rezolvării acestei sensibile chestiuni stă la îndemîna oamenilor politici. Pe care nu i-am auzit în fierbere electorală că vor apăra limba română. Adică identitatea poporului din care fac parte. Jurnaliştii, oamenii de cultură scriu. Ei scriu, ei aud. Este ştiut că în ultimele două decenii elevii României învaţă limba lor maternă - după programa şcolară - după principii mişcătoare. Clasicii literaturii române sînt lăsaţi în uitare. Este strigător la cer cu cîtă uşurinţă renunţăm la valorile noastre. Închei cu o ştire de ultimă oră, furnizată presei de pictorul Sorin Dumitrescu: Nichita Stănescu apare în Dicţionarul Literaturii Engleze drept fondatorul poeziei britanice moderne. Despre această părere vom reveni. Dar limba şi literatura română trebuie apărate acasă.
Gheorghe PÂRJA

Sursa:http://www.graiul.ro/?p=7002

27 mai 2008

Mama lor la toti

Refren :
Buna tara, rea croiala
Mama ei de randuiala.
Aia hoti, astia hoti,
Mama lor la toti.

Vin ai nostri, pleaca ai nostri
Noi râmînem tot ca prostii.
Aia hoti, astia hoti,
Mama lor la toti.

Bat-o vina, bat-o strechea
Trage-aicea cu urechea.
Mai romane, om sarac
Iara ti-au venit de hac.

Ne promit marea cu sarea
Si conduc aiurea tara.
Opozanti si potentati
V-ati batut iar joc de frati.

Refren …

Politrucii-si fac concedii
Pe la Cannes, Hawai, ca regii
Pensionarii, pedagogii
Au ajuns precum milogii.

Venetici fac pretul painii
Iar la cozi stam noi, romanii
Muncitorii n-au salarii,
Curvele pupa dolarii.

Refren …

Romania-i de vanzare
Cu uzini, crese, hotare.
Spagile au zornait,
Algoritmu-i multumit.

Dumnezeu dac-ar veni
Prim-ministru intr-o zi
L-am manji si i-am gasi
Cazier la SRI.

Refren …

25 mai 2008

23.mai. 2008. sustinere lucrare gradul unu

Multumesc tuturor care au fost prezenti la sustinerea lucrarii de gradul unu, cu titlu "Siruri Recurente", vineri 23 mai 2008 ora 13 in sala Europa a Colegiului Tehnic Anghel Salygny Baia Mare

22 mai 2008

Nascuti la inceputul anilor 70-80

Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea" , "Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi","Prinsea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar
primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa
ne uitam la filme2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene
animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am
inlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la
turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste,nu in engleza... Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la
noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.

Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam".

Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea .

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV,noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ...

Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru !
Trimite si la prietenii pe care poate i-ai uitat de mult sa isi aduca mainte si ei .

21 mai 2008

Ore multe, să ajungă la toţi profesorii?

Programa şcolară – adică acel opis de teme şi lecţii – s-a descongestionat pentru elevii de gimnaziu. Aerisirea n-a ajuns nici la 70% din conţinuturi, cât dorea şi promitea dna Zvetlana Preoteasa – secretar de stat, cu definitivatul luat – nici 100%, cât ar fi dorit, probabil, unii dintre elevi. 30% reprezintă, însă, un procent semnificativ. El poate însemna că, într-adevăr, o parte din lecţii au dispărut cu totul, dar şi că, per ansamblu, cantitatea de informaţii (cunoştinţele), cărora elevul ar fi trebuit să-i facă faţă, a scăzut vizibil. Nu este rău că s-a întâmplat aşa. Aceasta, în primul rând, pentru că din 1990 până acum, periajul programelor şcolare a fost precum boarea de primăvară, mai precis spus, procentul (pe disciplină şcolară) a fost undeva între 2 şi 5 la sută.

În fapt, aceasta este prima descongestionare majoră din 1990 până acum, deşi, tot de atunci, promisiunile au curs continuu. Din păcate, calitatea gestului MEC este ştirbită de trei mari erori, pe care acelaşi minister le-a comis, mai mult ca sigur, din nepricepere.

Să scoţi conţinut din programă, dar să predai la clasă, după aceleaşi manuale şcolare, înseamnă să rişti ca marea majoritate a dascălilor să nu aibă habar despre ceea ce s-a decis la nivel naţional.

Apoi, descongestionarea programelor efectuată doar la nivelul claselor V-VIII şi nu pentru întregul învăţământ obligatoriu, dar şi neobligatoriu (ultimele clase de liceu) înseamnă o picătură într-un ocean, chiar dacă din 2007 putem vorbi despre programe şcolare noi la liceu. Fiindcă programele noi de la liceu nu înseamnă decât tot o toaletare a celor vechi, iar procentul de aerisire nici măcar nu atinge jumătate din cel realizat la gimnaziu. Cea mai mare eroare însă o reprezintă nepregătirea dascălilor pentru această modificare. Se spune, de către MEC, că descongestionarea vizează în principal trecerea accentului de pe informaţii pe formare, de la teorie, la practică. Asta e bine, dar ce te faci cu dăscălimea română, care habar nu are despre tehnici şi metode didactice pentru învăţământul centrat pe practic, pe competenţe?

Sigur, faţă de ce nu s-a întâmplat 18 ani, tot e ceva, ceea ce avem acum. Suntem însă extrem de departe de ceea ce ar trebui şi ar fi putut fi: schimbarea totală a programelor şcolare şi regândirea lor pe transversală, de la clasa întâi, la ultima clasă de liceu, pentru fiecare disciplină în parte. Fiindcă, teamă mi-e că, asemenea unui croitor grăbit, şi ministerul să nu fi ajustat atât, încât anumite informaţii esenţiale să dispară cu totul. Un elev poate termina învăţământul preuniversitar fără a studia „Şantierul unei catedrale“ şi asta nu este o dramă, dar ca el să finalizeze studiile liceale fără să ştie, spre exemplu, ce este aceea Romanitatea sud-dunăreană, e o problemă.

În fine, boala de care suferă Ministerul Educaţiei, de ani mulţi (neprofesionalismul în tratarea curriculei şcolare), nu putea fi vindecată într-un an de zile.

Problema este să nu creadă, cumva, cineva, că producţia de programe scoasă pe piaţă e cea mai bună şi eternă.

În mintea liderilor de la „Spiru Haret“, descongestionarea programei gimnaziale este un lucru rău, pentru că vor rămâne profesorii fără ore. Ce-o avea programa cu numărul de profesori, numai sindicaliştii ştiu, fiindcă mai puţin conţinut nu înseamnă mai puţine ore. Dacă domnii lideri ar mai da şi pe la catedră, poate ar şti că într-o oră de curs de 50 de minute e mai bine să predai un anumit volum de cunoştinţe şi nu să-i îndopi pe elevi, ca pe curcani.

În plus, totuşi, programa şcolară este încă apanajul ministerului, nu stăm la negocieri, ce învăţăm şi cât învăţăm.

Dacă semnala că degeaba descongestionăm programa, dacă nu îi reşcolim un pic şi pe profesori, Federaţia „Spiru Haret“ ar fi avut şansa să demonstreze c-o preocupă calitatea şcolii. Aşa?!

Nu-i frumos să isterizăm dăscălimea, fiindcă, din păcate, la numărul de ore alocate unei discipline şcolare, încă nu a avut nici un ministru curajul să umble.

Sursa:http://www.gandul.info/puterea-gandului/ore-multe-sa-ajunga-la-toti-profesorii.html?4237;2642933

si la Somcuta

În data de 19 mai 2008 13:39, <> a scris:
> .....cu e-mail: intreaba: SUNT EDUCATOARE LA ....., LA STRUCTURA 3. AM AFLAT CA O EDUCATOARE DE LA REMETEA CHIOARULUI BURZO MIHAELA A PRIMIT DETASARE IN INTERESUL INVATAMANTULUI LA GRADINITA NR. 1. NU STIU PE CE MOTIV, PENTRU CA NU SE INCADREAZA IN PUNCTELE PREVAZUTE IN METODOLOGIE. VA ROG SA VERIFICATI LEGALITATEA ACORDARII ACESTEI DETASARI
>

R Daca are acordul unitatii, mai precis a Consiliului de Administratie se poate face acesta detasare.
Joi 22 mai ora 9 este CA la ISJ unde o sa cer precizari de la domnii inspectori

ciudat la Sighet



În data de 19 mai 2008 15:11, <> a scris:
>....... cu e-mail: intreaba: VA RUGAM SA VERIFICATI CUM S-AU FACUT DETASARILE IN INTERESUL INVATAMANTULUI LA SIGHET. LA SCOLI S-AU FACUT DETASARI PE POSTURI CU VIABILITATE DE 4 ANI, IN ACEST CAZ POSTURILE NU MAI POT FI OCUPATE LA CONCURS. UNELE POSTURI LA ROMANA, INVATATORI, DE ANI DE ZILE SUNT TOT NEVIABILE PENTRU A PUTEA FI OCUPATE LA COMANDA POLITICA. VA RUGAM SA VERIFICATI DACA DETASARILE LA SIGHET SE INCADREAZA IN METODOLOGIA MISCARII PERSONALULUI DIDACTIC, DACA SE RESPECTA CERINŢELE LEGALE SI O SA AVETI FOARTE MARI SURPRIZE.


RPentru detasare la cerere si in interesul invatamantului nu este obligatorie viabilitatea postului. Poate fi d eun an sau mai mult de 4.
Necazul este ca sunt unitati scolare care accepta aceste detasari( nu se pot face fara acordul Consiliului de Administratie a unitatii) blocand posibilitatea ocuparii prin concurs.
Am semnaele de la Sc 3 ca s-a acordat o detasare fara acordul unitatii, lucru care io sa il verific in sedinta d eCA al ISJ de joi 22 mai
Tinem legatura si va multumesc pentru atentionare

20 mai 2008

interese locale

sunt invatatoare si am vazut ca multe posturi titularizabile, cu viabilitate de 4 ani sunt date pentru detasare in interesul invatamantului. acestea mai pot fi ocupate la concursul de titularizare ex: cod 1239,4003,4012,2369,1444 etc. daca se vor sterge de pe lista de titularizare, noi pentru ce sa mai mergem la concurs. unii ocupa 2 posturi pentru ca unde sunt titulari, nu se pot scoate la concurs, iar prin detasare in interesul invatamantului, Inspectoratul ne reteaza posibilitatea de a ocupa legal un post. va rugam sa verificati daca este corect ce s-a facut, am vazut lista cu cei care au aprobate Detasari, am constat:

-unii au mai mult de 4 ani detasare in interesul invatamantului

-la Sighet, unde de multi ani nu exista posturi pentru titularizare, posturile s-au ocupat cu detasati

-sunt aprobate detasari fara respectarea metodologiei, la cerere politica sau la interes

-pt. ....... -muzica se aproba prelungirea activitatii, iar acum se da detasare pentru ca nu exista post

-se pot verifica si celelalte detasari si o sa vedeti ca nici jumatate nu sunt legale

-de ce nu-si depun cereri de detasare la cerere, care este interesul invatamantului?

-tot Sighetul discuta aceste lucruri la inspectorat nu gasim intelegere, sunteti singurul for care ne poate ajuta sa se respecte legea.

va multumesc

R. Joi 22 mai ora 9.00 va avea loc Consiliu de Administratie la ISJ.
necazul este ca daca unitatile care au dat posturile cu viabilitate de 4 ani au fost de acord cu detasarea in interesul invatamnatului posibilitate ade a face ceva este limitata.

19 mai 2008

ai dreptate...........,

.da......e clar...nu avem nicio sansa sa pichetam...
Daca trebuie aprobarea primarului pt pichetare, aceasta aprobare nu o vom primi pe veci...........nu mai spun ca persoanele mai importante se sustrag acestei actiuni care ii afecteaza in societate...oras mic...relatii multe si ciudate............
In legatura cu liderul local sa stiti ca am avut dreptate..Fiul dansului a participat la concursul pt directori la un liceu din oras.....si a si castigat concursul, iesind director..de aceea pichetarea nu a avut loc....nici nu voia sa auda...normal...nu poti fi director fara sustinere politica....deci nu putea sa-i streseze pe cei de la primarie.....fiecare om are interesul lui... Colegii mei vad acest sindicat ca inexistent...Nu simte nimeni nimic din partea sindicatului...chiar si eu simt acest lucru....in oras la noi, ca peste tot, ti-e si teama sa vorbesti in plus daca nu esti titular..eu dau din gura....ca sunt titulara..dar nu am nicio putere...vad ce este incorect ..vad ca nu se respectaCCM...ca sunt incalcate multe ,dar nu am nicio putere....ma simt mica si fara sustinere...
Asa ca voi sta in umbra si doar voi privi ilegalitatile ce se produc....caci nimeni nu zice si nu face nimic....
Noi nu am semnat nici CCM -ul anul acesta, in scoala...si oamenilor le e frica sa spuna acest lucru....CCm-ul presupune respectarea de noi si de catre angajator ale unor obligatii si probabil nu se vor a fi stiute obligatiile ce survin.....dar frica pluteste in aer...si nu imi place acest lucru...suplinitorii nici nu cârâie...le e teama...ei depind de inspectorat si de director..nu au curajul sa zica nimic...ici-colo cate un titular care mai zice ceva..dar suntem putini si nu avem succes..
Am vrut sa va arat faţa neagra a invatamantului din zona noastra si lipsa de interes a liderilor..liderul stie asta...dar nu face nimic....in toate scolile este la fel......e oribil ce se intampla in invatamantul din Romania..si presupun ca in toate zonele e la fel....trebuie facut ceva la nivel national...ceva puternic pentru ca lucrurile au cam scapat de sub control.....serios....directorul e mai puternic decat sindicatul.........pilele, relatiile, sunt in toi....sindicatul a pierdut foarte mult din putere si e un lucru cumplit...........pe viitor va fi din ce in ce mai rau.....
....asa vad eu lucrurile...

Multumesc pentru timpul acordat....si iti urez sa ai putere sa lupti..sa cauti oameni competenti pt sindicatul acesta care e unul putin mai breaz decat celelalte..dar sa stii ca FSLI-ul are multe-multe lipsuri..poate vei reusi sa faci ceva pe viitor...poate vei reusi sa elimini de la conducere pe cei care nu lupta cu adevarat pt sindicalistii nostri......daca nu tu...atunci cine???

14 mai 2008

Liceul de Arta din Baia Mare implineste 50 ani de activitate

Liceul de Arta din Baia Mare aniverseaza 50 de ani de activitate. Pentru a marca asa cum se cuvine acest eveniment, conducerea institutiei, director Cristina Nemes Bota si Radu Mandache, director adjunct, au pregatit pentru perioada 18-23 mai, un program plin de evenimente cultural-artistice.
Deschiderea festiva va avea loc pe 18 mai, in cadrul careia va fi lansata Monografia Scolii precum si prezentarea site-ului www.artabm.ro.
Felicitari din partea mea

Managementul calităţii în învăţământul preuniversitar.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în parteneriat cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), organizează un program de formare care vizează managementul calităţii în învăţământul preuniversitar.
Programul propus se va desfăşura în 4 stagii de formare, însumând 48 de ore.
Formarea va debuta cu Stagiul „0”-Introducere, care se va desfăşura în perioada 15-17 mai 2008, la Predeal, Hotel Carpaţi, în 6 sesiuni de informare pe conţinuturile care vor fi parcurse în cele 4 stagii de formare.
Prin acest program de formare dorim să pregătim formatori la nivelul fiecărui sindicat afiliat la FSLI, în managementul calităţii, care să dobândească competenţe necesare formării reprezentanţilor sindicatului din Comisia de evaluare şi asigurare a calităţii (CEAC) de la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Celelalte 4 stagii de formare se vor desfăşura în semestrul I al anului şcolar 2008/2009.
Participa delagati de la organizatiile sindicale afiliate la FSLI din: IS, VS, BZ, Bucuresti, MM, IL, BN, SV, TM, BT, SB, PH, DB, MS, CL.

Odin de ministru dotari untati scolare Nr. 3701 data 14.04.2008

O R D I N
Pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării si tineretului
nr.3504 din 19 martie 2008, privind aprobarea fondurilor si repartizarea acestora
în vederea dotării unităţilor de învăţământ si a unor unităţi conexe ale învăţământului preuniversitar
În conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
În baza prevederilor Legii nr. 388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008;
În temeiul Hotărârii Guvernului nr.366/2007, privind organizarea si funcŃionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării si Tineretului, cu modificările si completările ulterioare, MINISTRUL EDUCAłIEI, CERCETĂRII SI TINERETULUI
emite prezentul ordin:
Art.I. Articolul 3 al Ordinului ministrului educaţiei, cercetării si tineretului nr.3504/19.03.2008 se modifică după cum urmează:„Art.3. Repartizarea sumelor destinate dotării bibliotecilor scolare si bibliotecilor C.C.D. cu cărţi si material didactic este prevăzută în Anexa nr.3, care face parte integrantă din prezentul ordin.”
Art.II. Articolul 1, alin. (1), lit. b), din Anexa nr.1 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării si tineretului nr.3504/19.03.2008, se modifică si va avea următorul conţinut:„b) pentru dotarea bibliotecilor scolare si a bibliotecilor caselor corpului didactic cu cărţi si material didactic, conform
Anexei nr.3: 1000 lei/UI + 8 lei/elev pentru bibliotecile scolare ale unităŃilor de învăţământ;
 1300 lei/C.C.D. pentru bibliotecile C.C.D.”
Art.III. Titlul Anexei nr.3 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării si tineretului nr.3504/19.03.2008, „DOTARE CARTE SCOLARĂ”, se redenumeste „DOTAREA BIBLIOTECILOR SCOLARE SI A BIBLIOTECILOR C.C.D. CU CĂRŢI SI MATERIAL DIDACTIC”.
Art.IV. Coloana „DOTARE CARTE SCOLARĂ” din Anexa nr.8 a Ordinului ministrului
educaţiei, cercetării si tineretului nr.3504/19.03.2008 se redenumeste „DOTAREA BIBLIOTECILOR SCOLARE SI A BIBLIOTECILOR C.C.D. CU CĂRŢI SI MATERIAL DIDACTIC”.
Art.V. Direcţia Generală Management Învăţământ Preuniversitar, Direcţia Generală Buget- Finanţe, Patrimoniu si Investiţii, inspectoratele scolare, precum si conducerile unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Sedinta FSLI

In data de 13 o5 2008 a avut loc sedinta de Birou Operativ a Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, iar in data de 14.o5.2008 cea de Colegiu National a Liderilor.
Hotararile au fost comunicate organizatiilor sindicale afiliate.

12 mai 2008

algeri SLI Gherla Cluj

Azi am fost prezent la lagerile Sindicatului liber din invatamant Gherla afiliat la FSLI Cluj.
Felicitari domnului Tarta Grigore si echipei pentru realegere

9 mai 2008

Alegeri la SLI Bihor

Maine o sa fiu prezent la lucrările Conferinţei Judeţene în staţiunea Pădurea Neagră.
Urez de pe acuma colegilor care candidează la funcţiile de conducere a Sindicatului liber din Învăţământ Bihor multa bafta.

7 mai 2008

Vlad Puscasu, medaliat cu aur la Olimpiada Internationala de Chimie

In vacanta de Paste, mai exact in intervalul 27 aprilie - 4 mai, in Taskent din Uzbekistan s-a desfasurat cea de-a 42 editie a Olimpiadei Internationale de Chimie "D. Mendeleev". Lotul olimpic de chimie al Romaniei a obtinut o medalie de aur si trei de bronz. Medalia de aur a fost obtinuta de maramureseanul Vlad Puscasu, elev in clasa a XI-a la Colegiul National "Vasile Lucaciu" din Baia Mare. Maramuresul se poate mandri cu elevii de elita pe care ii are si mai ales pentru faptul ca elevul Puscasu a reusit sa obtina pana in prezent nenumarate premii si medalii. De asemenea, medaliile de bronz au fost adjudecate de Ioana Aron din Ploiesti, Teodora Tofoleanu si Ruxandra Barzan din Constanta. Aceasta competitie, la care Romania participa pentru a cincea oara, a reunit, in acest an, 85 de elevi din 17 tari. Concursul a constat in trei probe a cate 5 ore, doua probe teoretice si o proba practica.

Anca Dindiligan
Sursa http://www.informatia-zilei.ro/index.php?sect=social&editia=bm&data=2008-05-07&id=11871

Prezentarea în faţa camerei de luat vederi (interviu, declaraţii)

în perioada 10-13 mai 2008 voi fi la Predeal, Hotel Carpaţi unde Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent, organizează, Modulul II „Prezentarea în faţa camerei de luat vederi (interviu, declaraţii)”. La această instruire vor participa reprezentantii FSLI care au parcurs Modulul I, de la Olăneşti.

Se va studia:
- Recapitularea tehnicilor de baza de comunicare cu presa: comunicatul de presa, conferinta de presa, briefingul, pregatirea pentru interviu si dezbatere
- Elemente de filmare: unghiuri si incadraturi; rolul lor in conturarea personajului filmat.
- iluminarea personajului;
- organizarea unei sali de conferinta de presa pornind de la cele explicate mai sus.
-Exercitii in fata camerei. Fiecare cursant isi va citi prezentarea de trei minute si va trebui sa raspunda la intrebarile ziaristilor

Participanţii din organizaţiile sindicale la primul modul: Sindicatul independent din invatamantul preuniversitar Sector 4 Bucuresti, S.L.I.- zona Caracal Olt, U.S.L.I. Mehedinţi, Sindicatul Liber al Învăţământului Peuniversitar Clujean, Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Sector 1 Bucureşti, Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, Sindicatul Judeţean Învăţământ “Spiru Haret” Suceava, Sindicatul Învăţământul Preuniversitar “Diaconu Coresi” Braşov, Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa-Năsăud, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar din România Sector 5 Bucureşti, Alianţa Sindicală “Gh. Asachi” Iaşi, Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Călăraşi, Sindicatul Şcoala Prahovei, Sindicatul Liber din Învăţământal judeţului Vrancea, Sindicatul Liber din Învăţământ Târgu Jiu, Sindicatul Liber din Învăţământ judeţul Bacău, Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, Liga Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Sector 6 Bcucureşti, s-au iniţiat în alcătuirea unui comunicat de presă, în organizarea unei conferinţe de presă, a biroului de presă precum şi a relaţiilor cu mass-media.

6 mai 2008

Aproape 4 milioane pentru Maramureşul preuniversitar

În scopul dezvoltării unor servicii educaţionale de calitate, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) sprijină dezvoltarea bazei materiale a unităţilor de învăţămînt şi a unor unităţi conexe ale învăţămîntului preuniversitar prin alocarea de diverse fonduri. Aceste fonduri alocate vor fi repartizate către inspectoratele şcolare care – în calitate de ordonatori secundari de credite – sînt responsabile de repartizarea creditelor bugetare către unităţile de învăţămînt, conform criteriilor stabilite.
Judeţul Maramureş primeşte 3.987.904 (la nivel naţional s-au alocat 153.737.748 lei, suma cea mai mare mergînd spre Bucureşti – 10.682.253). Pentru dotarea laboratoarelor şi a cabinetelor şcolare, Maramureşul a primit 1.873.118 lei; pentru dotarea cu carte şcolară, judeţului nostru i-a revenit suma de 878.972; 168.750 lei vor cheltui maramureşenii pentru dotarea unităţilor de învăţămînt vocaţional – arte; în ceea ce priveşte dotarea palatelor şi cluburile de copii, 85.000 lei a primit Maramureşul, respectiv 87.000 – cluburile sportive şcolare. Pentru dotarea cu aparate, echipamente, instalaţii şi materiale sportive, şcolile maramureşene vor cheltui 859.064 lei. Informaţii furnizate de prof. Liviu Marian Pop – preşedintele Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţămînt (FSLÎ) Maramureş. (RIP)

Sursa:http://www.graiul.ro/?p=6777

5 salarii la deces castigate de catre SLIMM la Curtea Constitutionala

Aşa cum am scris întrun număr al Jurnalului Sindical, Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a intentat acţiuni în instanţă pentru acordarea celor îndreptăţiţi a ajutorului de cinci salarii ale persoanei decedate în cazul decesului unui cadru didatic sau didactic auxiliar.
Ultimele două dosare au fost trimise la Curtea Constituţională în iulie 2007, întrucât Casa Judeţeană de Pensii a invocat excepţia de necontituţionalitate a art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. În martie 2008 s-a judecat cauza la Curtea Constituţională care prin decizia pronunţată a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de Casa Judeţeană de Pensii şi astfel întărindu-se argumentele noastre în baza cărora am solicitate obligarea pârâţilor la acordarea ajutorului de deces prevăzut de o lege specială.

Astfel
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.106 alin.(2) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş în Dosarele nr.3.161/100/2007, nr.3.160/100/2007, nr.3.153/100/2007 şi nr.4.262/100/2007 ale Tribunalului Maramureş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2008.

5 mai 2008

De 5 Mai

Daca totusi ati vrut o zi a barbatului,cred ca era bine sa fie prin octombrie sau noiembrie,dar daca este azi intr-o zi a unei luni plina de flori si,daca ne-ati copiat pe noi (femeile),nu pot decat sa fac o urare mai feminina-viata sa-ti fie presarata cu flori a caror petale sa fie:fericirea,sanatatea si implinirea sufleteasca.
La multi ani!
*****

R Se multumeste ;)

4 mai 2008

Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din inspecori, directori

Hristos a inviat!
Ma numesc _________ si sunt o simpla profesoara de ****** din judetul ______!

Sunt intr-o situatie disperata de aceea am nevoie de un sprijin cat mai rapid (pana in 4 mai!):

Ieri m-am pretransferat in sedinta publica pe un post complet, vacant, cu viabilitate de 1 an (post titularizabil, dar publicat asa de directorul care isi protejeaza nepoata suplinitoare pe acel post - am fost detasata in aceea scoala, cunosc situatia reala a postului si sunt multe cadre care m-ar dori in aceea scoala in locul nepoatei!) si am fost avertizata dupa aceea ca "lucrurile nu vor ramane asa!"! Directorul respectiv are pile politice puternice si in ISJ (*****) si chiar si mai sus si de aceea nu stiu cum ma pot apara!
Deja l-a impiedicat pe un alt coleg in sedinta de ieri sa ia un alt post(geografie) tot in scoala respectiva (mai protejeaza si pe altii!), argumentand ca "s-a comis o greseala cand s-a dat postul" vizat de colegul meu! Oare mie ce gogosi imi vor vinde el si ISJ-ul daca imi vor contesta postul luat pe drept?

In situatia in care ei castiga, eu ce fac, pe ce post mai sunt titulara? Postul de pe care am plecat nu s-a ocupat inca,dar daca s-ar fi ocupat de altcineva, eu nu mai ramaneam pe nici un post (nici pe cel pe care m-am pretransf, nici pe cel pe care l-am eliberat)?

Va rog, ajutati-ma URGENT cu un sfat sau si mai bine cu legi si metodologii care sa ma ajute sa ma apar! Ma gandesc ca nu va fi suficient sa reclam situatia la liderul de sindicat, iar pile nu am, !

Dle. Marian Pop, v-am vazut activitatea pe forumul edu si in disperarea mea, m-am gandit ca poate dvs. ma puteti sprijini! Intrucat am nevoie de un raspuns urgent (directorul va depune contestatia in 2 zile cf. calendarului), ma gandeam sa va contactez telefonic, dar nu am nr. dvs de mobil.!
Din pacate azi trebuie sa plec si la tara (am un parastas de facut)pt. cateva zile si nu pot urmari zilnic daca imi raspunde cineva pe forum (cu toate ca voi incerca!), de aceea doresc sa va contactez telefonic sa va intreb ce legi sau metodologii (de pe net) cunoasteti pentru a-mi sustine cauza!
Nr. meu de mobil e 07*****, poate daca imi trimiteti prin sms nr. dvs (cu putin noroc poate imediat ce primiti mail-ul acesta!), va voi contacta eu! Nu am nevoie decat de legi care sa ma apere pana la eliberarea deciziei de pretransfer (6 mai)!
Va multumesc!

R. Asteptam miscarea celor mai mari ai invatamantului din judetul dumneavoastra.
Nu inteleg de ce unii nu citesc mai atent metodologia
Insa mirarea ramane in continuare

Abuz si dezinformare pentru personalul nedidactic

Dupa ce am primit raspuns de la dv.am facut cerere catre director ptr a ne putea fi platite orele lucrate sambata si duminica (dublu),acest lucru a declasat o mare indignare de la secretariat ,contabil ,director.Raspunsul este oricum ca nu ni se poate plati orele lucrate sambata duminica(dublu)ptr ca ... primaria nu are buget ptr a ne plati aceste ore,noi oricum ''mancam'' f. multi banide la primarie(institutia).Inainte de a face cererea am fost ''sfatuit ''sa nu depunem cererile ,motivele;-''nu mai rascoliti si voi ca poate va da afara primaria(!?)ca voi nu apartineti de m.e.c ,ci de primarie ,-s-ar putea sa se desfinteze postul de paznic si sa fie adus personal de paza contractual de la primarie si sa ramaneti pe drumuri(eu le-am raspuns ca nu se poate acest lucru ,ca sindicatul ar interveni ,la care mi-au spus ca, sindicatul nu are nici o treaba aici, le-am mai spus ca s-ar putea face acest lucru numai atunci cand s-ar demonstra ca plata unui agent
de paza angajat al primariei ar fi mai mica decat aceea al unui paznic de la scoli, licee-unui angajat de la primarie com.parintilor ai plateste 1800 si cu noi se cheltuiesc mai putin de 1000 de ron cu toate taxele si impozitele platite de noi si angajator) -le-am spus ca aceste ore sint platite si in alte institutii de invatamant din tara (judete)la care ei mi-au spus ;poate dar nu la noi in judetet,sau oras(!???).In final directorul a cerut nota explicativa administratorului ''de ce lucram sambata ,duminica 24 de ore(cu toate ca acest program este de mai bine de 20 de ani)si pe mine sa ma lase schimbul 1,la program de 8 ore sa nu mai ''beneficiez ''de ore de noapte.In stabilirea acestui program administratorul ne-a intrebat care ar fi cea mai buna solutie pt. programul de lucru(din cauza lipsei de personal)si cu acceptul nostru s-a facut acest program de lucru. Va scriu ptr a vedea si dv ce se mai intampla in teritoriu cu personalul
nedidactic,care este privit ca acea categorie de muncitori fara drepturi(in opinia unora) si care nu ar trebui sa ceara nimic in plus de ce li se ofera.
Mie oricum nu are de ce sa-mi fie frica ptr ca eu mai am si calificare de fochist(chiar daca prin absurd s-ar desfinta postul de paznic ,ar fi obligati sa ma treaca pe post de fochist atata timp cat sant 2 si in schema trebuie sa fie 4 ),sant intretinator de familie,chiar acum de cateva luni am renuntat la postnatal (ceea ce automat m-ar putea aduce la un program mai mic cu 2 ore decat timpul normal de munca ,conf. c.c.m. si c.m) Nu vrem sa pornim un razboi cu directorii si restul ,va scriu ptr a-mi da in continuare un sfat(daca este nevoie) la anumite probleme pe care sunt sigur ca le voi intampina.Oricum sigur in viitorul cel mai apropiat, ca vor ca nu vor, or sa trebuiasca sa ne plateasca conform legii.Va multumesc anticipat. P.S. Oare sa aibe legatura aceasta rea vointa cu paragraful din o.g.10 in care spune ca daca se faca economii cu salariile se acorda premii personalului contractual ,care a realizat aceste economii?


Raspuns: Inca se fac presiuni ca perconalul nedidactic este angajatul primariei sau a consiliului local- ceea ce este total gresit. L-as intreba pe domnul "director"- unde crede ca are sindicatul treaba din punctul dansului de vedere?
Sper ca descentralizarea sa se aplice cat mai tarziu si sa scapam pan aatunci de asemenea specimene

Tinem legatura

Postări populare